Mitingul diaspora din 10 august a fost anunțat deja cu surle și trâmbițe și conform pronosticurilor de pe rețelele de socializare, peste 1 milioan de români ar urma să protesteze în Piața Victoriei.
Pe lângă oamenii care vin din străinătate vor fi și românii care de obicei protestează în Piața Victoriei. La acest miting va fi prezent și Dacian Cioloș. Se pare că acesta își va anunța pe 10 august candidatura sa la prezidențialele din 2019, potrivit deputatului PSD Mircea Drăghici.
”Mitingul de pe 10 august, în opinia PSD nu este nimic altceva decât un miting al celor care vin din diaspora să ne semnaleze ceea ce dânșii doresc să ne semnaleze. Nu sunt în măsură să vă spun opinia PSD, asta am simțit eu din interiorul PSD. Dacă mă întrebați personal, cred că este un moment pe care unii și-l aleg spre o lansare individuală spre președinția României. (…) Din ce am simțit și din informațiile de la colegii PSD-iști din străinătate, sunt organizate convoaie de vehicule cu persoane motivate și financiar pentru a ajunge la acest miting, probabil cu anumite deconturi, nu mă gândesc la altceva, deconturi financiare de deplasări, dar sunt, există astfel de deconturi. La întrebările colegilor din diaspora, răspunsul a fost că va fi o lansare de candidatură, cel mai probabil am simțit îndreptată către dl Dacian Cioloș. Va fi un fel de ”așa nu se mai poate, dorim un guvern nou, tehnocrat, care să ne conducă țara și care să aibă grijă și de diaspora”. Vor fi și români din București, poate și din alte județe, dar ideea că cineva se bate să confiște această acțiune în ideea lansării către o candidatură la prezidențiale, mi se pare cel puțin încă o inabilitate politică din partea unor pretendenți la președinția României” a spus deputatul PSD Mircea Drăghici, la DCNews.