Împărţind companiile după mărime, clasamentul randamentelor a fost, în 2007, invers proporţional cu anvergura cifrei de afaceri. Blue-chips-urile au fost caracterizate de volatilitate mare, însă randamentele acestora au fost temperate, indicele BET câştigând +22%. Companiile din linia a doua, midcaps, au adus randamente superioare investitorilor, indicele BET-C urcând pe parcursul lui 2007 cu +32,6%. Surprizele cele mai mari au venit din categoria smallcaps (companii mici), cunoscute şi sub numele de „rasdace“.
Capitalizarea mică şi, mai ales, lichiditatea extrem de redusă au ţinut departe investitorii de calibru de aceste titluri până în 2007. Comportamentul avea însă să se schimbe datorită cotaţiilor ridicate la care ajunseseră blue-chips-urile după creşterile din ultimii ani. Confruntaţi cu un deficit de ofertă ca rezultat al numărului redus de listări noi, investitorii s-au orientat spre rasdace. Din perspectiva randamentelor, 2007 a fost, fără îndoială, anul smallcaps, indicele RASDAQ-C câştigând +96,5%.
Să ne întoarcem la blue-chips-uri. Una dintre vedete a fost BRD: a doua bancă după mărimea activelor şi a doua companie după capitalizarea bursieră a evoluat în 2007 într-o conjunctură favorabilă. Era foarte bine poziţionată din perspectiva reţelei teritoriale pe care o dezvoltase agresiv în ultimii ani, iar principalul concurent, BCR, traversa un an de restructurare. În aceste condiţii, BRD nu avea decât să culeagă roadele, reuşind chiar să ajungă din urmă BCR, din perspectiva profitului. Efectul în piaţă: randamentul adus de acţiunile BRD în 2007: +53%. Care va fi surpriza în 2008? Cred că vine rândul BCR să înceapă să culeagă roadele investiţiilor şi restructurării. Sigur, BCR nu e listată încă, însă beneficiarele directe vor fi SIF-urile care, după un an nu tocmai roz, în care randamentul indicelui BET-FI a fost de +25%, ar putea reveni din nou în prim-plan, la fel ca în 2005. Pieţele globale traversează o perioadă tensionată, care sigur se va repercuta asupra evoluţiei BVB printr-o volatilitate mare. Cu toate acestea, 2008 va fi, pe ansamblu, un an cel puţin la fel de bun ca 2007.