Alegeri europarlamentare 2024. Cu cine au votat francezii?
Alegeri europarlamentare 2024. Adunarea Naţională (RN) a Marinei Le Pen, partid politic de extremă dreapta, a obţinut între 31,5% şi 32,4% din voturi (31 de mandate) la alegerile europarlamentare din Franţa, depășind dublul scorul partidului politic al preşedintelui Franeție, Emmanuel Macron, care s-a clasat pe locul al doilea cu 15,2% din voturi (14 europarlamentari), conform unor exit-polluri realizate de institutele de sondare Ifop şi Ipsos. Aceleaşi rezultate sunt prognozate şi de compania de sondare a opiniei publice OpinionWay.
Pe locul al treilea, cu 14% din voturi, se situează lista social-democratului Raphael Glucksmann. Comparativ cu scrutinul european din anul 2019, când a obţinut 23,34% din sufragii, Adunarea Naţională (RN) a înregistrat câştiguri semnificative. Blocul Renaissance al lui Emmanuel Macron a scăzut de la 22,42% (2019) la circa 15% (2024). Lista condusă de Raphael Glucksmann, membru socialist al Parlamentului European, a crescut de la 6,19% (2019) la circa 14% (2024).
Francezii ar vrea o schimbare politică
Urmaşul politic al Marinei Le Pen şi actualul lider al RN, Jordan Bardella, a spus deja că rezultatul alegerilor europene din Franţa reflectă dorinţa cetăţenilor pentru schimbare.
„Francezii vor ca UE să-şi schimbe cursul. Avantajul RN asupra partidului macronist înseamnă că francezii resping cu adevărat politicile lui Macron. Preşedintele Macron este slăbit în această seară. Macron ar trebui să convoace noi alegeri legislative în Franţa după rezultatele de duminică seara.
Suntem pregătiţi să conducem Franţa către o schimbare de guvern. Un vânt de speranţă a răsărit şi abia a început”, a zis liderul RN, Jordan Bardella, de îndată ce a aflat rezultatul sondajelor de opinie, conform agenției de presă EFE.
Dacă acest rezultat se va confirma, Jordan Bardella ar obţine cele mai bune rezultate în scrutinele europene din Franţa din ultimii 40 de ani şi ar pune presiune pe Guvernul de la Paris. Alte liste cu reprezentare europeană includ:
- Franţa Nesupusă (LFI), cu un procent estimat între 8,1% şi 8,7%;
- dreapta clasică a Republicanilor (7,2%);
- Reconquete, partid ultranaţionalist (aproximativ 5,5%);
- Ecologiştii (5,3%).
„Preşedintele Franței, Emmanuel Macron, se va adresa francezilor duminică seara, la finalul alegerilor europene. În urma rezultatelor de la alegerile europene, preşedintele Republicii se va adresa în această seară francezilor”, a anunţat, duminică, Palatul Elysee, fără a oferi alte detalii.