Mai sunt doar câteva zile până la debutul sezonului 8 al show-ului culinar iar cei de la Antena 1 au anunțat nume cunoscute care-și vor face apariția în cadrul emisiunii, pe lângă concurenții obișnuiți.
Printre celebritățile care vor găti pentru cei trei chefi, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea şi Cătălin Scărlătescu, se numără Bella Santiago, care a câștigat X Factor, Cătălin Botezatu, Ruxi „Opulenta”, Anca Diniciu, George Soare şi Carmen Fit, celebra antrenoare a vedetelor.
Noul sezon debutează luni, 7 septembrie și va avea trei ediții pe săptămână, de luni până miercuri. Concurenți care mai de care, povești savuroase, farfurii spectaculoase și o competiție acerbă vor fi servite în scurt timp telespectatorilor, mai transmite sursa citată.
„Până acum au fost şapte premii, eu am deja două. Dar promit, în mod solemn, că nu voi mai uşura munca celor doi colegi. Toată ţara îmi va striga numele după acest nou sezon”, a spus Scărlătescu.
Cine a câștigat competiția în sezonul precedent
Sezonul 7 a fost câștigat de Alexandru Comerzan, iar mentor i-a fost Cătălin Scărlătescu. Câștigătorul sezonului precedent este din Chişinău și a luptat cu adevărat pentru cei 30.000 de euro.
Ceilalți doi finaliști au fost Bobby Săvoiu și Alex Pop, pregătiți de Sorin Bontea și alături de câștigătorul Alexandru Comerzan, au făcut totul pentru a-i impresiona pe cei din juriu în finală.
„Vã mulțumesc că mi-ați oferit o experiență senzațională în sezonul 7! Alex, ești fabulos, ești grandios, copile! Atât de mult mi-am dorit ca tu să câștigi! Bun venit în rândul bucãtarilor din Calea Lactee”, a spus chef Scarlatescu la finalul sezonului trecut.
Cu toate că a avut doar două difuzări în această perioadă de pandemie, Chefi la Cuțite menține ridicat interesul fanilor, în special prin postările din social media. Filmările pentru noul sezon au început încă din 15 mai și pe durata acestora, fanii s-au putut delecta cu fotografii realizate pe platoul de filmare de Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Gina Pistol.