Fetița din Dâmbovița care a dispărut vineri și care a fost găsită moară în tufișuri ar fi fost ucisă, conform unor surse, de către un cetățean străin. Polițiștii au demarat cercetările în acest caz și a fost deja deschis un dosar penal in rem.
Poliția are un suspect, un cetățean olandez. Fetița are urme de violență pe corp.
Fata căutată se numea Mihaela-Adriana Fieraru și pentru căutarea ei fuseseră mobilizați sute de polițiști. Acum, se fac cercetări pentru a se stabili împrejurările în care a murit copila.
Poliţiştii au deschis dosar penal in rem pentru lipsire de libertate în cazul fetei de 11 ani din localitatea dâmboviţeană Gura Şuţii care nu s-a mai întors acasă, iar acţiunile de căutare se derulează cu forţe sporite şi duminică, informează IPJ Dâmboviţa.
„A fost întocmit un dosar penal in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate, activităţile de căutare continuă şi la acest moment. Sunt folosiţi câini de urmă, utilizate drone şi un elicopter. Acţionează peste 200 de persoane: 100 de poliţişti, 30 de pompieri, 30 de jandarmi şi 100 de cetăţeni”, precizează IPJ Dâmboviţa.
Fata era îmbrăcată la momentul dispariţiei cu o pereche de blugi de culoare albastră, o bluză cu mânecă lungă de culoare gri şi purta pantofi sport de culoare neagră cu roşu. Are 1,50 m. înălţime, aproximativ 45 de kilograme, ochi căprui, păr lung, castaniu.