SURSE: Curtea Constituțională, următoarea victimă a lui Kovesi

Curtea Constituțională va deveni următoarea țintă al lui Klaus Iohannis, susțin surse politice din zona puterii. Decizia de ieri a CEDO a stârnit un val de reacții, care mai de care mai dure. Principala țintă a celor care o susțin pe Laura Codruța Kovesi a devenit Curtea Constituțională, în special președintele acesteia, Valer Dorneanu.

Principala reacția acestuia a fost una în care a încercat să explice ce se întâmplă de fapt, cum trebuie citită decizia CEDO. „I-aş ruga pe toţi care vor să analizeze obiectiv decizia CEDO, în raport de Curtea Constituţională, să observe următorul lucru: n-am fost noi atacaţi de doamna Kovesi, nu noi am figurat parte acolo, iar cine citeşte cu obiectivitate şi fără părtinire decizia CEDO să vadă că nu o să găsească nicio critică la adresa deciziei Curţii Constituţionale sau a activităţii Curţii Constituţionale şi o să vadă, în esenţă, că nu decizia Curţii Constituţionale sau o anumită conduită a Curţii Constituţionale a stat la baza deciziei”, a declarat Valer Dorneanu marți, pentru Agerpres.

Cu toate explicațiile sale, acestea reacțiile în care i se cerea demisia nu au contenit pentru că în laboratoarele puteri au fost identificate principalele puncte care stau în calea puterii, așa cum au fost ele consacrate pe vremea celebrului protocol de colaborare între serviciile de informații și DNA. Iar instituția care a modificat tot ceea ce a considerat a fi neconstituțional în încrengătura care s-a creat pe vremea aceea ce s-a numit Binom, a fost Curtea Constituțională.

Ca atare acest prilej va fi folosit din plin pentru a slăbi insistența cu care unei unei judecătorii constituționali judecă excepțiile de neconstituționalitate, fie pentru forțarea demisiei celor care sunt considerați a fi incomozi, fie prin menținerea presiunii politice.

Au fost identificate câteva puncte slabe, iar Valer Dorneanu este unul din ele. Fost președinte al Camerei Deputaților, venit din rândurile PSD, acesta are un mandat de nouă ani care a început în 2013, fiind președintele Curții Constituționale din 2016. Mandatul i se termină în 2022, dar vârsta înaintată și lipsa unei mize reale pot juca un rol important. Atacul mediatic la care va fi supus în perioada următoare va fi extrem de dur și va încerca să forțeze demisia acesteia. De această dată fără a se mai folosi tactica utilizată în cazul judecătorului Tony Greblă care a fost scos de la Curtea Constituțională printr-un dosar inventat de DNA, dosar în care a fost achitat de ICCJ.