Există tot mai multe voci care critică implicarea DIICOT în ancheta de la Caracal, mai ales că procurorii nu au putut dovedi până acum teoria potrivit căreia Gheorghe Dincă ar fi fost parte a unei reţele de trafic de persoane. Dincolo de teoriile conspirației, la fața locului există o luptă nevăzută între anchetatorii DIICOT și Secția de Criminalistică a Parchetului General, care de o săptămâna a preluat greul anchetei și a scos la iveală o mulțime de dovezi noi, notează b1.ro.
Echipa de la București consideră că implicarea DIICOT în anchetă ar trebui să înceteze, în condițiile în care singura pistă oficială a anchetei în acest moment este aceea a unui criminal în serie. Vineri, o sursă apropiată anchetei și cu conexiuni la vârful Poliției Române a confirmat că se fac presiuni pentru ca DIICOT să-și decline competența în acest caz.
„În acest caz este o problemă ce ține de legislație. Sunt convins că cei de la DIICOT își analizează și ei competența și în funcție de legislație vor lua măsurile necesare” a declarat sursa citată.
Oficial, DIICOT București coordonează ancheta privind crimele de la Caracal. Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, spunea că 217 persoane sunt implicațe în prezent în rezolvarea cazului de la Caracal. „Avem în teren 46 de poliţişti de combatere a criminalităţii organizate, 23 de criminalişti de la INC (Institutul Naţional de Criminalistică – n.red.), 26 din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti, 27 de la operaţiuni speciale, 19 de la Direcţia de Investigaţii Criminale, 8 de la Unitatea Centrală de Analiză a Informaţiilor, 51 de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt, 17 de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj”, a declarat Mihai Fifor.