Negocierile au fost anunțate încă de la începutul lunii aprilie de către portalul www.paginademedia.ro , însă recent au început să apară și alte informații. 

Fostul jurnalist Cristi Dimitriu, de exemplu, a arătat, pe pagina sa de Facebook, că nu va fi vorba despre o simplă schimbare de acționariat, ci de un plan mai amplu. 

Astfel, deși nu sunt încă puse la punct toate detaliile, se pare că actualul redactor șef al gazetei, Cătălin Tolontan, va ocupa o poziție de conducere la nivelul trustului Ringier(director editorial), iar site-ul său (www.tolo.ro) ar urma să intre și el în portofoliul Ringier. 

De la echipa de investigații a Gazetei Sporturilor și cu ajutorul tolo.ro au pornit mai multe dosare importante, finalizate inclusiv cu condamnări. Cazul Hexipharma sau dosarul Gala Bute sunt doar două exemple. 

În același timp, principalul ziar al Ringier, Libertatea, trece printr-o schimbare importantă de abordare, mutându-se din zona tabloidă către o zonă care include din ce în ce mai multe investigații, comentarii politice și analize din zona justiției. 

Pe de altă parte, grupul Ringier se află deja la a treia încercare cu un ziar sportiv. 

Un scurt istoric a fost realizat de Pagina de Media:

-În 1999, Gazeta sporturilor ajunge în portofoliul Ringier. Redactor-șef este numit Claudiu Șerban.
-După o perioadă scurtă, în anul 2000, Ringier îi vinde ziarul lui Dan Voiculescu.
– 2002-2003: Ringier face o a doua încercare de a avea un titlu sportive și cumpără Pro Sport de la Adrian Sârbu. Pe fondul neînțelegerilor dintr echipa editorială condusă de Ovidiu Ioanițoaia și Cătălin Tolontan, pe de o parte și managementul Ringier și Răzvan Cornețeanu, pe de altă parte, toată redacția părăsește Pro Sportul luat de Ringier.
– 2003. Echipa Ioanițoaia/Tolontan migrează la Gazeta Sporturilor, în trustul Intact. Începe o luptă dură între Pro Sport și Gazeta Sporturilor.
– 2007. Ringier renunță la Pro Sport. Ziarul îi este vândut înapoi lui Adrian Sârbu (care îl deține și în prezent).
-2013-2014. După mai multe oferte făcute de-a lungul anilor, pentru a prelua Gazeta Sporturilor, Ringier ajunge la masa discuțiilor cu Intact.