Gheorghe Dincă, criminalul din Caracal, a primit o vizită-surpriză în arest, unde şi-a petrecut deja a doua noapte. Persoana care l-a vizitat nu a venit cu mâna goală, i-a adus bărbatului şi un pachet.
Noi amănunte surprinzătoare continuă să iasă la iveala în cazul crimelor de la Caracal. Surse apropiate de anchetă spun că soţia, de care este despărţit, l-a vizitat pe Gheorghe Dincă în arest şi i-a adus acestuia un pachet, cel mai probabil cu haine de schimb şi mâncare. Avocatul criminalului a vorbit şi el despre starea în care se află bărbatul, care şi-a petrecut deja a doua noapte în arest. “Are păreri de rău pentru faptele sale, de aceea a și ajuns în situația în care i s-a făcut rău. Asta l-a făcut să recunoască. Pur și simplu a cedat din cauza remușcării, complexului pe care l-a avut cu privire la faptele pe care le-a săvârșit. Mi-a spus că azi-noapte nu a dormit deloc”, spune avocatul Bogdan Alexandru.
Gheorghe Dincă este anchetat în acest moment pentru trafic de persoane, viol şi omor. În cursul zilei de luni, el îi va ajuta pe oamenii legii să facă reconstituirea, proces de durată probabil, având în vedere că Dincă ar fi aruncat din lucrurile fetelor în mai multe locuri, pentru ca dovezile să-şi piardă urma.