Care sunt primele nume de potențiali miniștri la remanierea anunțată după referendum.
Surse din partid au declarat pentru G4Media.ro că Eugen Nicolicea este varianta de înlocuire a ministrului justiției, Tudorel Toader. Numele lui Nicolicea a fost vehiculat și la secretariatul general al guvernului, însă postul a fost între timp ocupat de Toni Greblă. La Educație ar fi două nume vehiculate: Ecaterina Andronescu și Daniel Breaz, senator PSD de Alba și rectorul Universității 1 Decembrie din Alba Iulia.
Ecaterina Andronescu a confirmat pentru revista Capital, că Liviu Dragnea i-a propus să fie ministru și că nu i-a dat un răspuns. „Da, este adevărat, nu am transmis încă niciun răspuns, mai e mult până departe”, ne-a declarat Ecaterina Andronescu.
Pe Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș, liderul PSD ar dori să-l răsplătească cu postul de ministru de interne în locul lui Carmen Dan. Marian Oprișan ar urma să primească, tot în semn de recunoștință, transporturile. Un alt nume luat în calcul la transporturi, în locul lui Lucian Șova, este tot un apropiat al baronului Oprișan, Iulian Matache. Acesta din urmă a mai fost ministru la transporturi în Guvernul Ponta, când l-a înlocuit pe Ioan Rus.
În fine, pe lista numelor vehiculate în PSD se mai numără și Felix Stroe, de la Constanța, în locul vicepremierului Paul Stănescu la ministerul Dezvoltării. Stroe este unul dintre dezertorii din grupul dizidenților. g4media.ro