Roxana Ciuhulescu iese din competiția Survivor România din motive medicale. Survivor pune la încercare abilitățile sportive ale concurenților iar cei care fac față tuturor probelor și cei care au cea mai mare anduranță vor primi la final răsplata de 100.000 euro. Fostul fotbalist, Robert Niță este următoare țintă a eliminărilor.
Consilierul Ministrului Tineretului și Sporturilor, Roxana Ciuhulescu, s-a văzut obligată să părăsească emisiunea din cauza unor motive medicale. Producătorii emisiunii, împreună cu specialiștii au considerat că e mai bine ca participanta să nu continue traseul, fiindcă faptul acesta ar reprezenta un risc pentru fosta concurentă.
Motivul părăsirii competiției
Roxana Ciuhulescu a mai avut probleme cu genunchiul în trecut după ce s-a văzut nevoită să i se extragă lichid din rotula piciorului stâng, din acel moment problema piciorului i-a dat mai multe bătăi de cap, printre care și eliminarea sa din competiția televizată.
Daniel Pavel, unul dintre moderatorii emisiunii a vorbit despre a anunțat ieșirea Roxanei în unul din Consiliile emisiunii. ”Roxana, ai suferit o accidentare care te-a împiedicat să mai intri pe trasee și să participi practic la efortul colectiv al echipei pe traseele Survivor. Ai fost consultată de către medic iar în ceea ce te privește, medicul a hotărât că tu din punct de vedere medical nu mai poți face față traseelor solicitante care implică efort fizic, obstacole, alergat. Survivor înseamnă să poți face față eforturilor colosale pe care le depun adversarii voștri. Iar pentru tine, Survivor România se termină în această seară și ești eliminată pe considerente medicale”
”Sper că vă veți uni, că veți deveni o echipă și un suflet și veți lupta pentru victoriile care au fost furate de echipa Războinicilor. Vă mulțumesc pentru această experiență. Am avut curajul de a veni aici, am suferit fizic și emoțional, dar a fost o experiență fabuloasă”, a declarat aceasta la părăsirea emisiunii.
Următoarea țintă a concurenților
Fostul fotbalist al Rapid București și Foresta Suceava, alături de Otilia și Andreea Tonciu sunt propuși pentru eliminarea ieșirea din Survivor România. Cătășin Zmărăndescu este cel care a propus eliminarea lui Niță după ce a argumentat că acesta are niște probleme la spate.
”Mă așteptam. Vine nominalizarea din partea unui om cu o carieră sportivă incredibilă. Știe ce înseamnă o competiție. Așa cum am spus-o și eu la început. Acum, din punct de vedere sportiv, sunt cel mai slab component al acestei echipe. E normal să gândim în beneficiul echipei. În momentul de față, eu sunt veriga slabă din această echipă. E o decizie normală. Sunt împăcat. Așa a vrut Dumnezeu. Sunt lucruri pe care nu le pot controla”, a spus Robert Niță în legătură cu motivul posibilei ieșiri din competiție.