Poliția Română a emis un comunicat de presă în care demontează pas cu pas toate afirmațiile făcute de Cosmin Andreica, șeful sindicatului Europol, referitoare la Ordonanța de Urgență nr. 84 și scandalul legat de testarea antidrog a șoferilor.
În comunicatul de presă, reprezentanții Poliției Române au subliniat necesitatea acestor clarificări instituționale pentru a asigura o informare corectă a cetățenilor.
Ei au criticat afirmațiile publice făcute de domnul Andreica, descris ca fiind un polițist fără experiență în domeniul rutier și cu o experiență redusă în domeniul ordinii și siguranței publice.
Poliția Română a menționat că astfel de declarații pun în ridicol munca asiduă depusă de colegii lui Andreica și de membrii sindicatului pe care îl reprezintă.
Poliția Română explică în ce condiții se reține permisul pentru 72 de ore
Poliția Română a vorbit despre prima informație transmisă de Andreica. Ei au făcut trimite la declarația potrivit căreia în situația în care ești depistat la testarea preliminară în stradă, cu un rezultat pozitiv, se înregistrează un dosar penal. În plus, rămâi fără dreptul de a conduce pe drumurile publice până la sosirea rezultatului.
„Informația transmisă încă din începutul emisiunii este falsă! Dacă domnul sindicalist ar fi studiat prevederile puse în transparență decizională la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, ce urmează a fi adoptate în ședință de guvern, ar fi înțeles că permisul de conducere este reținut, pentru 72 de ore, pentru a elimina riscul producerii unor evenimente rutiere grave, după care, dacă rezultatul probelor biologice nu este comunicat către poliție de către instituțiile medico-legale, permisul este returnat șoferului”, au spus aceștia.
Adevărul despre retragerea de către polițiști a carnetului de conducere
Un alt doilea subiect adus în discuție este legat de faptul că permisele de conducere vor fi retrase de polițiști fără a exista indicii ori prezumții rezonabile că șoferul se află sub influența unor substanțe interzise. În acest sens, oamenii legii au amintit că, în Ordonanța de Urgență a Guvernului 84 din 2024, au fost introduse criterii clare pentru efectuarea testării cu drugtest în trafic.
Concret, prin actul normativ amintit, s-a extins cadrul de aplicare a acestei măsuri administrative (retragere permis). Măsura e valabilă și în situațiile în care conducătorul unui autovehicul, titular de permis de conducere, refuză să respecte obligația legală de a se supune testării. Acest pas se are în vedere pentru stabilirea consumului de substanţe psihoactive. În plus, este vizată și concentraţia de alcool în aerul expirat, la solicitarea poliţistului rutier. Acest lucru se întâmplă deși este identificat în trafic având:
- sancțiuni contravenționale aplicate, în mod repetat, în ultimii 3 ani, pentru săvârșirea contravenţiei de conducere sub influența băuturilor alcoolice;
- a fost condamnat definitiv pentru infracţiuni privind conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive, a consumat alcool sau alte substanțe psihoactive ulterior producerii unui accident de circulație, a refuzat sau s-a sustras de la prelevarea de probe biologice, a săvârșit infracțiuni privind traficul şi consumul ilicit de droguri;
- în vehicul recipiente ce pot conţine băuturi alcoolice şi care prezintă urme de consum sau substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive;
- un comportament nefiresc, care poate fi generat de consumul de băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive.
„Prin urmare, polițistul nu testează aleatoriu șoferii, așa cum susține domnul Andreica, respectiv „chestiunea cu 72 de ore intervine atunci când polițistul nu are niciun fel de indiciu că tu ai consumat sau te afli sub efectul unor substanțe interzise”, ci doar cei care se regăsesc într-una dintre situațiile de mai sus. Acest lucru întărește obiectivul structurilor Ministerului Afacerilor Interne de a lupta eficient împotriva pericolului reprezentat de șoferii care conduc sub influența substanțelor interzise sau a alcoolului”, se mai spune în comunicat.
Poliția Română respinge teoria unei vânători de vrăjitoare
Poliția Română reamintește că astfel de metode sunt aplicate la nivel european și mondial. În plus, în aplicarea legislației, oamenii legii se ghidează după principiile de drept.
„Astfel, Curtea Constituțională a decis, în anul 2019, prin Decizia numărul 698, că dreptul la viața și siguranță publică are prioritate în fața dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, atunci când aceste două drepturi sunt în conflict”, mai arată sursa citată.
Poliția Română a luat atitudine și față de afirmația că acțiunile întreprinse reprezintă o vânătoare de vrăjitoare. Acesta s-ar produce sub pretextul eliminării drogaților de pe străzi.
„Ne exprimăm regretul domnul Andreica îi consideră motive pe cei peste 1.500 de oameni care au decedat în accidente rutiere în anul 2023 și pe alți peste 3.000 care au fost răniți, la fel și pe cele 500 de persoane care și-au pierdut viața în prima jumătate a acestui an și pe cele mai mult de 1.000 care au fost rănite în accidente rutiere în aceeași perioadă”, a spus instituția.
Acțiunile întreprinse sunt menite să îi descurajeze pe cei care au consumat alcool sau droguri
Conform celor din Poliția Română, acțiunile întreprinse sunt menite să îi descurajeze pe cei care intenționează să conducă sub influența substanțelor interzise sau a alcoolului. Acest comportament pune în pericol viața lor și a celor din jur.
Scopul Ordonanței de Urgență este să reducă riscurile rutiere. În plus, se urmărește să se sporească siguranța pe drumurile publice.
În continuare, Cosmin Andreica este considerat a fi un polițist cu experiență redusă în domeniul rutier și al siguranței publice.
„Reiterăm că, prin toate aceste afirmații, domnul Andreica, polițist cu experiență zero în materie de rutieră și cu o experiență substanțial redusă în domeniul ordinii și siguranței publice, duce în derizoriu munca asiduă a colegilor domniei sale, inclusiv a membrilor sindicatului pe care îl reprezintă”, mai arată sursa menționată.
Criterii clare de testare introduse în lege
Un alt subiect comentat a fost afirmația potrivit căreia cazurile precum 2 mai nu vor fi oprite de ordonanța de urgență. În acest sens, Poliția Română a subliniat faptul că în legislație au fost introduse criterii clare de testare. Printre acestea, se regăsește și obligația polițistului de a testa șoferii. E vorba de cei care au în autovehicul substanțe interzise sau recipiente ce pot conține alcool.
„Domnul Andreica continuă prin următoarea susținere „iar și în privința scoaterii drogaților de pe drumurile publice este o chestiune falsă, pentru că în momentul în care tu retragi permisul de conducere unei persoane care să spunem ca da, e vizibilă că se află sub efectul drogurilor, îi dai drumul să plece. Până când nu-ți vine rezultatul, deci tot de rezultat depinzi, până când nu îți vine rezultatul toxicologic, acea persoană este liberă să plece. Cu alte cuvinte, nimeni nu oprește ca de la spital să meargă acasă, să se urce la volanul unei alte mașini și să producă o tragedie”, se mai arată în comunicat.
Oamenii legii spun că această susținere este falsă. Ei atrag atenția că Cosmin Andreica sugerează inclusiv o măsură privativă de libertate, în afara cadrului procesual penal. Este vorba de aceea de a nu permite șoferului să plece. Acest lucru, atrage atenția Poliția Română, echivalează cu o reținere a persoanei în cauză. Acest fapt ar duce la afectarea libertății persoanei care ar refuza testarea.
Mai multe detalii despre cele susținute de Poliția Română se regăsesc în acest comunicat de presă.