Toată lumea dă vina pe Putin pentru războiul din Ucraina și insistă că acesta nu are nimic de-a face cu rușii înșiși. Putin e nebun, e Hitler, e bolnav în fază terminală și nu mai are discernământ. Putin de acum nu mai e cel de acum 10 ani. Am tot auzit în ultimele zile aceste păreri, fie livrate ca certitudini, fie ca descoperiri ale unor experți în sănătate sau spionaj.
Coșmarul s-ar sfârși – ne spun ei – dacă doar Vladimir Putin ar dispărea printr-o lovitură de stat. Tot așa obișnuia să se spună nu numai despre Adolf Hitler, ci și despre Benito Mussolini. Cu toate acestea, atât Fuhrerul, cât și Ducele ar fi fost la fel de neputincioși ca vorbitorii din Hyde Park Corner din Londra, dacă nu s-ar fi bucurat de susținerea necondiționată a unei mase critice de germani și italieni.
Oamenii speră că războiul poate fi oprit rapid, prin dispariția ”răului” Putin. În realitate, acest război poate fi din vina lui Putin, dar nu este războiul lui Putin. Este războiul Rusiei.
Când un editorialist de marcă al ziarului Times din Marea Britanie scrie că lumea a fost adusă la marginea prăpastiei „Literalmente din cauza unui singur om”, el este literalmente vinovat de ceea ce vorbitorii de limbă engleză numesc ”wishful thinking”. Pe românește, acest lucru înseamnă formarea de credințe bazate pe ceea ce ne-ar plăcea să credem, mai degrabă decât pe dovezi, rațiune și realitate.
S-ar putea să fie adevărat că, datorită cenzurii generalizate și suprimării brutale a liberei exprimări, „majoritatea rușilor” – așa cum ni se spune – sunt „ostaticii” lui Putin. O doamna de 39 de ani din Ucraina, ajunsă în România cu cele două fete ale ei, povestea deunăzi că, informând rudele din Rusia și Belarus că a ajuns cu bine în Romania, aceștia au întrebat-o ce caută la atacatorii NATO? „O mătușă trecută de 50 de ani din Belarus mi-a trimis un articol în care scria că Putin este un erou și că el a prevenit agresiunile NATO împotriva Rusiei. Că NATO voia să facă asta prin Ucraina”, povestește femeia. „Rudele din Rusia îmi transmit că televiziunile lor spun că tot ce se întâmplă este din vina noastră (n.m. a ucrainenilor) și ucrainenii fac război între ei, iar trupele rusești sunt în Ucraina ca să ne salveze”, explică doamna. „Despre orice video sau poză cu războiul spun că este fake și dacă apar astfel de poze în Belarus sau Rusia, spun că nu sunt distrugeri cauzate de atacurile rușilor, ci ale naziștilor ucraineni și ale armatei ucrainene.” (sursa – Libertatea)
Schimbă lucrurile cu ceva faptul că rușii sunt mințiți? Zeci de milioane de ruși îl susțin pe Putin și războiul său pentru că este, de fapt, războiul lor.
Întrebat recent de jurnaliști care este liderul politic pe care îl admiră cel mai mult, Putin a răspuns Petru cel Mare. Însă, așa cum constata jurnalistul Cristian Tudor Popescu, Putin este exact opusul lui Petru cel Mare. Țarul a fost omul providențial care a încercat să civilizeze o Rusie înapoiată, pravoslavnică și profund antioccidentală. Ori Putin se bazează exact pe această Rusie barbară, din Evul Mediu întunecat, cu sentimente adânc înrădăcinate în mentalul colectiv. Rușii, în urma perioadei comuniste și a propagandei neîncetate împotriva civilizației occidentale, sunt azi, ca mentalitate și ca ură față de Vest, fix ceea ce erau înainte de venirea lui Petru cel Mare.
Rușii nu au fost niciodată patrioți, ci întotdeauna naționaliști, așa cum ne-a arătat George Orwell în eseul său din 1946 „Note despre naționalism” – și, astfel, nu au intenționat niciodată să-și apere cultura și țara, ci să o impună.
Iar rușii sunt convinși că Ucraina face parte din Rusia.
CNN a comandat un sondaj de opinie ale cărui rezultate îngrijorătoare le-a difuzat pe 23 februarie – cu o zi înainte de invazie. Ei bine, nici măcar jumătate dintre cei chestionați (43%) nu credeau că utilizarea forței de către Rusia pentru a unirea Rusiei cu Ucraina este greșită. Ba mai mult, jumătate (50%) credeau că utilizarea forței pentru a opri aderarea Ucrainei la NATO este corectă. Două treimi (64 la sută) cred că rușii și ucrainenii sunt un singur popor și aproape trei sferturi (71%) au o părere pozitivă, mai degrabă decât negativă, despre vechea Uniune Sovietică.
Rezultatele sale sunt susținute și de alte statistici. Susținerea lui Putin în rândul rușilor este de 71%, față de 63% în noiembrie, potrivit Centrului Analitic Yuri Levada din Moscova – un ONG independent considerat de încredere de experți occidentali.
Poate cineva să afirme cu sinceritate că astfel de sondaje nu reflectă adevărul?
Ce cred atât de mulți despre Putin astăzi, Winston Churchill a spus despre Mussolini într-o emisiune radiofonică adresată poporului italian la 23 decembrie 1940: „Un singur om și doar un singur om a reușit să arunce Italia… în vârtejul războiului”. Doar că de această dată Winston Churchill s-a înșelat. Mussolini a pierdut susținerea italienilor abia când a început să piardă bătăliile. Așa cum el însuși a spus un biograf timpuriu. „Nu eu am inventat fascismul, ci l-am extras din subconștientul poporului italian”.
Cartea de căpătâi a Ducelui a fost ”La Psychologie des Foules”, scrisă de antropologul francez Gustave Le Bon, care a definit epoca modernă ca fiind epoca mulțimii – și nu era democrației. În noua eră, mulțimea deține puterea absolută, dar este neputincioasă fără un lider carismatic în care este dispusă să-și plaseze credința. Credința este cheia acestei relații, deoarece dacă liderul își pierde credința mulțimii, își pierde puterea. Pe vremea lui Mussolini, cea mai pură expresie a acestei relații dialectice dintre lider și mulțime a fost atunci când liderul ținea un discurs mulțimii adunate în piață de pe o scenă sau de la un balcon. Echivalentul din zilele noastre este Twitter sau Facebook.
Sancțiunile împotriva Rusiei provoacă dificultăți reale – comerțul s-a prăbușit, piața bursieră rămâne închisă, rubla a scăzut cu peste 30% față de dolar, iar pentru a îmblânzi inflația agresivă, Banca Rusiei a dublat ratele dobânzilor la 20%. Sunt cozi uriașe la bancomate. Visa și Mastercard au blocat toate tranzacțiile rusești prin sistemul lor de plăți. Chiar ieri am asistat, într-o bancă din România, la un dialog între o doamna cu pașaport rusesc care, explicând într-o limbă engleză aproximativă că nu mai poate folosi cardul său Mastercard, dorea să își deschidă un cont la acea bancă, de unde să primească un card atașat. Angajata băncii i-a explicat cu mult tact că acest lucru nu se poate.
Chiar dacă sancțiunile sunt firești și binevenite, orice suferință economică ar putea crește sprijinul pentru Putin, cel puțin pe termen scurt, deoarece rușii sunt învățați să dea vina pe americani și pe europeni.
Doar eșecul său în război l-a făcut pe Mussolini să-și piardă puterea și, în cele din urmă, și viața. La două săptămâni după invazia aliaților din Sicilia, în iulie 1943, a fost destituit printr-o lovitură de stat, o lovitură de stat pe care doar o înfrângere militară iminentă a făcut posibilă. Aceeași soartă a avut-o si Mareșalul Antonescu un an mai târziu.
Dar aliații de astăzi nu au intenția să intre în război de partea Ucrainei, ca să nu mai vorbim de un eventual atac asupra Rusiei, așa că sunt șanse mici ca Putin să eșueze – cu condiția să nu atace Occidentul, sau, pe termen lung, ca forțele sale să nu se împotmolească într-un război de gherilă pe care nu-l pot câștiga.
Recent, domnul Jens Stoltenberg, Secretarul General al NATO, avertiza Rusia să nu își facă calcule greșite, prezența NATO este crescută pe granița sa de Est și NATO va apăra fiecare centimetru de pământ. Sun Tzu, vestitul general chinez scria acum mai bine de 2500 de ani „Arată-te puternic când eşti slab şi slab când eşti puternic.”
Ar merge UE la război? Se pot apăra cetățenii Uniunii Europene fără armata Statelor Unite? Fără o prezența americană de ordinul nu a sutelor ci a zecilor de mii de soldați la granița de Est a NATO, soldații ruși ar putea fi pe Rin în 48 de ore. Ar renunța cetățenii UE la viața lor confortabilă pentru război? Ar lupta cu arma în mână așa cum o fac ucrainenii? Este NATO pregătită în acest moment pentru a lupta cu succes?
Vorba bunicii mele, de doua ori refugiată din calea urgiei rusești, om trăi și om vedea.
Despre autor
Dragoș Badea este economist, specializat în relații internaționale, absolvent al unui Master în Managementul Guvernanței Urbane la Universitatea Erasmus din Rotterdam, Olanda. Are o bogată experiență în Administrația Publică și în relații internaționale.