O delegație a Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), condusă de dl. Mihai Daraban, președintele organizației, se află, în perioada 30-31 martie, în Turcia, la Istanbul, pentru o serie de întâlniri cu autoritățile turce, precum și cu reprezentanți ai sistemului cameral din această țară.
Prima întâlnire de pe agenda de lucru a avut loc, azi, 30 martie, la sediul Uniunii Camerelor și Burselor de Mărfuri din Turcia (TOBB), delegația CCIR fiind invitată de către vicepreședintele Uniunii, dl. Selçuk Öztürk, să participe la o întâlnire oficială cu reprezentanți ai mediului de afaceri din Turcia.
„CCIR a lansat, în toamna anului 2020, în cadrul reuniunii statelor aparținând OCEMN, din care face parte și Turcia, o inițiativă care vizează valorificarea transportului maritim prin Canalul Suez, prin stabilirea prețurilor preferențiale pentru navele de marfă OCEMN.
Considerăm că această inițiativă poate avea un impact semnificativ asupra economiilor României și Turciei, dacă vom continua să explorăm avantajele poziționării geografice a regiunii Mării Negre. Trebuie să găsim cele mai bune soluții pentru a intensifica comerțul la Marea Neagră, ţinând cont și de noua situație geopolitică din Ucraina.
Din nefericire, Marea Neagră nu a fost o țintă pentru traficul maritim nici pe timp de pace, de aceea trebuie acordată o atenție sporită dezvoltării relațiilor comerciale cu statele din regiune”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.
„Există o preocupare comună a României și Turciei de a reuși revitalizarea comerțului la Marea Neagră. Cu toate că anual se înregistrează cifre în creștere în ceea ce privește volumul comercial, această zonă dispune de un potențial mult mai mare care poate fi exploatat.
În acest sens, sprijinim inițiativa CCIR de a discuta cu reprezentanții Egiptului, referitor la identificarea unor soluții optime pentru traficul pe canalul Suez. În ceea ce privește Marea Neagră, cea care unește cele două state, trebuie să privim și din punct comercial această vecinătate.
Turcia este gata să împărtășească din experiența ei României, mai ales prin proiectele în infrastructură pe care dorim să le realizăm împreună”, a declarat vicepreședintele TOBB, dl. Selçuk Öztürk.
Potrivit datelor ONRC (Oficiul Național al Registrului Comerțului), valoarea totală al schimburilor comerciale România-Turcia, era de 7,03 miliarde euro, la sfârșitul anului 2021.
La nivelul lunii ianuarie 2022, în România activau un număr de 16.842 companii turcești, cu o valoare totală a capitalului social subscris de 655,5 milioane de euro.