În timp ce Guvernul României i-a pus piedici pentru a nu ajunge procuror-șef al Parchetului European, Kovesi a primit susținere din partea altor țări, care au considerat-o cea mai potrivită pentru a ocupa această funcție.
Se pare că fosta șefă a DNA este susținută și de bulgari. Aceștia au înființat o pagină de Facebook pentru a o susține și i-au trimis o scrisoare președintelui Parlamentului European, Antonio Tajani.
„Este clar că anumite guverne din Europa de Est, inclusiv cel bulgar, nu vor să sprijine candidatura Laurei Kovesi, temându-se de reputația sa de luptător cu principii, onest și ireconciliabil cu corupția la nivel înalt, motiv pentru care guvernul României face tot ce poate pentru a discredita autoritatea Laurei Kovesi în mod public”, arată scrisoarea grupului bulgar „Eu Susțin Laura Kovesi, pentru Șefia Parchetului European”, care numără în acest moment 2855 de membri.
Bulgarii consideră că „ primul procuror al UE ar trebui să fie o persoană al cărei nume a devenit un simbol al justiției curajoase, puternice și pure”, care rar poate fi găsit în zona aceasta de Europă.
„Vă rugăm nu lăsați decizia următorului Parlament European! Laura Codruța Kovesi a dovedit că este o profesionistă excelentă și merită încrederea europenilor care o votează. Facem apel la dumneavoastră nu numai în calitate de președinte al Parlamentului European, dar înainte de toate ca persoană care caută alegeri corecte pentru funcția de procuror șef european și își exprimă poziția clară împotriva reținerii ei în țară.
Apelul nostru este să puneți candidatura Laurei Kovesi în ultimele zile ale sesiunii actualului Parlament European, astfel încât diferența dintre dorința cetățenilor europeni pentru schimbare reală și discrepanța esențială cu interesele guvernelor poate fi văzute direct prin vot, deși ei sunt obligați să îndeplinească voința poporului, nu să o saboteze.
Sperăm să acordați atenție îngrijorărilor noastre și să acceptați apelul nostru și să acționați. Cetățenii Europei vă mulțumesc!”, scrie grupul de susținători.