Procurorii DIICOT au identificat 605 dosare care, ca urmare a undei decizii privind prescripția faptelor luate de către Curtea Constituțională și Înalta Curte de Casație și justiție. În aceste cauze, prejudiciul se ridică până la peste un miliard de euro.
Informaţia a fost difuzată de Asociaţia Forumul Judecătorilor, care citează un răspuns pe această temă primit de la DIICOT.
Prejudicii uriașe în sute cazuri
Prin urmare, din totalul de 288 de dosare aflate în faza de urmărire penală la DIICOT, în 162 de dosare s-a împlinit termenul de prescripţie generală cu privire la anumite persoane sau cu privire la anumite infracţiuni (cauze susceptibile a fi clasate parţial cu privire la o parte din persoane/fapte), iar în 126 de dosare s-a împlinit termenul de prescripţie generală cu privire la toate faptele sau la toate persoanele cercetate (cauze susceptibile a fi clasate integral). În aceste dosare aflate la urmărire penală, prejudiciul se ridică la 564.969.518 euro şi 11.202 BTC.
Cât despre cele 317 dosare instrumentate de DIICOT, aflate pe rolul instanţelor (cameră preliminară sau judecată), s-a apreciat că 143 dintre acestea intră sub incidenţa deciziilor CCR şi ÎCCJ privind prescripţia (doar cu privire la anumite persoane sau anumite infracţiuni), iar în alte 174 de dosare există posibilitatea pronunţării unor soluţii de restituire a cauzei la procurori sau încetarea procesului penal. Prejudiciul este estimat la 541.907.512 euro în cazul acestor dosare.
Mai mulți deținuți ar putea fi eliberați
Pe data de 26 mai anul acesta, un articol din Codul penal care permitea procurorilor să întrerupă cursul prescripţiei prin administrarea de noi probe a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională după ce constatat că, în perioada 2018 – mai 2022, nu a existat un caz de întrerupere a prescripţiei penale.
După aceea, pe data de 25 octombrie, un complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că decizia Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor se aplică retroactiv, pe principiul legii penale mai favorabile.
Mii de dosare aflate pe rolul instanţelor sau în anchetă la procurori vor fi afectate în urma acestor decizii, deoarece inculpaţii vor putea scăpa de condamnare sau acuzaţii, ca urmare a prescrierii faptelor.
De aceste dispoziții vor putea beneficia de asemenea și deținuții aflați deja în penitenciare. Unii dintre ei au fost deja eliberaţi, printre care se numără Bogdan Olteanu, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor şi fost viceguvernator al BNR, Adrian Mititelu, patronul formaţiei de fotbal U Craiova 1948, Elena Udrea, Ioana Băsescu sau Nelu Iordache.