Conform declarației făcute de către premierul britanic Boris Johnson, noua carantină care va intra în vigoare în data de 5 noiembrie în Anglia va fi încheiată într-o dată deja stabilită. Măsura urmează să fie impuse pentru a ține sub control al doilea val al pandemiei cauzată de către COVID-19.
„Aceste măsuri din toamnă vizând combaterea creşterii (numărului de cazuri de COVID-19) vor expira automat pe 2 decembrie”, a spus Boris Johnson în faţa membrilor Camerei Comunelor, înaintea votului privind acest al doilea lockdown din Anglia, conform agerpres.ro
Perspectivele Angliei pe termen lung
Acesta -a declarat optimist în legătură cu perspectivele pe termen lung în pofida faptului că pandemia creează probleme grave pe termen scurt.
„Deşi acum sunt mai optimist privind viitorul pe termen mediu şi lung decât am fost timp de multe luni, nu poate exista niciun dubiu că situaţia de astăzi este gravă şi că nevoie de acţiune este acută”, a declarat Boris Johnson.
Într-un mesaj video difuzat anterior la conferinţa anuală a organizaţiei patronale CBI, Boris Johnson dăduse deja asigurări că lockdownul din Anglia va fi ridicat pe 2 decembrie, el mulţumind companiilor pentru ”eforturile eroice” făcute de la începutul pandemiei.
Aceste declaraţii diferă de cele ale ministrului Michael Gove, responsabil pentru coordonarea acţiunii guvernamentale, care duminică a indicat că lockdownul din Anglia s-ar putea prelungi dincolo de 2 decembrie, în funcţie de evoluţia situaţiei COVID-19.
Celelalte componente ale Regatului Unit – Scoţia,Ţara Galilor şi Irlanda de Nord – au propriile lor politici şi în ultimele săptămâni au introdus restricţii mai dure cu privire la limitarea răspândirii COVID-19.
Marea Britanie nu este încă pregătită pentru încheierea perioadei de tranziţie post-Brexit
Potrivit Reuters, Guvernul şi companiile din Regatul Unit nu vor fi pregătite pentru încheierea perioadei de tranziţie post-Brexit (31 decembrie 2020) indiferent de ajungerea sau nu la un acord cu privire la relaţiile comerciale viitoare, a avertizat marţi un raport al think-tankului britanic Institutul pentru Guvernare (IfG), informează agerpres.
În același timp, raportul indică faptul că nu există timp suficient pentru ca firmele britanice să fie pregătite pentru noile reguli comerciale. De asemenea, nici guvernul de la Londra nu este deocamdată pregătit pentru trecerea la noile reguli privind schimburile comerciale între Irlanda – stat membru al Uniunii Europene – şi provincia britanică Irlanda de Nord.
„O perturbare în ianuarie este inevitabilă”, a subliniat Maddy Thimont Jack, expertă în cadrul IfG.
„În orice moment, aceasta ar ridica o provocare dură pentru guvern, dar pandemia face lucrurile mult mai dificile. Miniştrii vor trebui să fie pregătiţi pentru a lua decizii dificile privind destinaţiile prioritare ale resurselor începând din ianuarie”, a adăugat ea.