„Observăm o tendinţă a ultimelor două săptămâni de creştere a cererii de soluţii informatice pentru pontaj mobil. În momentul de faţă, un moment de criză, mai multe job-uri pot fi convertite într-un sistem remote, permiţându-le oamenilor să folosească pontajul mobil. Până acum, această facilitate era mai mult folosită pentru verificarea salariaţilor care făceau muncă de teren.
Avem clienţi vechi care verifică, de exemplu, activitatea unor agenţi de vânzări ori de câte ori aceştia intră sau ies de la un client/partener, fie periodic, la interval de 30 de minute. În noul context, verificările s-au extins şi pentru angajaţii care lucrează de acasă”, afirmă Adrian Dinu, fondator al producătorului de soluţii informatice Creasoft.
Conform estimărilor companiei, cel puţin două luni de acum înainte, aproximativ 500.000 de salariaţi din România din sectorul „white collar” vor lucra cu precădere de acasă. Aceştia activează în domenii precum IT, telecomunicaţii, servicii de externalizare, consultanţă sau chiar servicii financiare.
250.000 de contracte de muncă, suspendate
, a declarat, duminică,
Între timp, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a anunţt că numărul contractelor de muncă suspendate a crescut la aproximativ 250.000. Potrivit acesteia, Executivul este pregătit să adopte noi măsuri în funcţie de cum va evolua această situaţie.
„Urmărim zilnic evoluţia contractelor, dar ne aşteptăm deopotrivă ca, după aceste măsuri luate de Guvern, angajatorii să apeleze la posibilitatea creată de decizia guvernamentală şi anume de a beneficia de 75% din salariul persoanelor ale căror contracte le suspendă şi deci să avem cumva o stagnare a evoluţiei lucrurilor.
Ele într-adevăr arată o creştere faţă de cele 200.000 pe care le anunţam joi, dar erau înainte ca Guvernul să anunţe măsurile pe care le cunoaştem. Deci, mă aştept ca acest număr să nu evolueze radical, dar dacă se va întâmpla Guvernul este pregătit să adopte noi măsuri în funcţie de reacţiile pe care le primeşte”, a spus Violeta Alexandru, la Digi24.
Întrebată câte contracte au fost suspendate până în prezent, ministrul Muncii a spus că acum sunt puţin peste 250.000, însă luni dimineaţa va avea o informare completă. Ea a adăugat că orice tip de sprijin pe care oamenii îl cer este analizat de echipa guvernamentală, astfel încât sectoarele care au nevoie de un sprijin suplimentar faţă de ceea ce s-a decis decis deja să poată beneficia de acest lucru.