Numărul acestora a crescut alarmant, față de anul 2019, când 463 de milioane de oameni sufereau din cauza diabetului, scrie The Conversation.
Diabetul reprezintă o provocare globală semnificativă pentru sănătatea și bunăstarea indivizilor, familiilor și societăților. Este boala care se află acum printre primele zece cauze de mortalitate la nivel mondial, fiind responsabilă pentru aproximativ 6,7 milioane de decese în 2021.
Africa reprezintă 6% dintre aceste decese. Unul din 22 (24 de milioane) de adulți din Africa trăiesc cu diabet.
Cea mai mare rată de prevalență a continentului (11,3%) se găsește în Africa de Sud, unde unul din 9 adulți are diabet, adică 4,2 milioane de oameni. În acest an, Africa de Sud va înregistra 96.000 de decese din cauza diabetului zaharat și o creștere estimată la 7,2 miliarde dolari a cheltuielilor de sănătate legate de diabet. Acesta este un impact uriaș pentru economia țării.
Noile cifre sunt dezvăluite de Federația Internațională de Diabet, care adună informații despre problemele provocate de diabet în țări din întreaga lume.
783 de milioane de adulți vor trăi cu diabet zaharat până în 2045
Federația anticipează că 783 de milioane de adulți vor trăi cu diabet zaharat până în 2045. Aceasta este o creștere estimată de 46%, comparativ cu creșterea estimată a populației, de 20% în aceeași perioadă.
Începe să scape de sub control și nu mai poate fi ignorat
Cu o creștere atât de puternică a prevalenței globale, este clar că diabetul începe să scape de sub control și că nu mai poate fi ignorat.
Anul acesta se împlinesc o sută de ani de la descoperirea insulinei. Insulina este un hormon care scade nivelul de glucoză din sânge.
Diabeticii, mai susceptibili la complicații extrem de grave ale Covid-19
Urgența tratării cu o mai mare responsabilitate a acestei boli este cu atât mai esențială cu cât COVID-19 a pus o povară suplimentară asupra persoanelor care suferă de diabet, făcându-le mai susceptibile la complicații grave ale bolii.
Există o îngrijorare tot mai mare că pandemia ar fi putut provoca o creștere suplimentară a prevalenței diabetului zaharat și a complicațiilor sale, care se vor manifesta, probabil, în următorii ani.
Boala poate afecta pe oricine, indiferent de statutul socioeconomic sau de granițe
Diabetul nu ține cont de nimic. Este o boală care poate afecta pe oricine, indiferent de statutul socioeconomic sau de granițe. La nivel global, 88% dintre adulții care trăiesc cu diabet nediagnosticat se află în țări cu venituri mici și medii. Dar chiar și în țările cu venituri mari, aproape o treime (29%) din persoanele cu diabet nu au fost diagnosticate.
Și chiar și acu, la o sută de ani de la descoperirea insulinei, una din două persoane cu diabet care are nevoie de insulină nu are acces la ea sau nu și-o poate permite. Netratat cu insulină, diabetul de tip 1 este fatal.