Nokia pleacă. S-a scris și s-a vorbit atât de mult încât orice ar mai apărea cu privire la finlandezi ar fi enervant. Trebuie să învățăm din țeapa primită de statul român și apoi să trecem mai departe. Asta pentru că e falimentar să trăim în trecut, profitabil este numai optimismul! Iar câteva mici motive de entuziasm sunt.
Anunțul Guvernului cu privire la investitorii străini care abia așteaptă să vină la noi se dovedește a fi parțial adevărat. Multe companii aleg să se extindă în plină criză economică, iar România este o piață extrem de atractivă. Consumul este deocamdată la nivel de țară bananieră, iar forța de muncă a rămas ieftină și bine pregătită. Astfel, indiferent dacă este vorba de comerț, servicii sau producție, cu o investiție decentă și un plan de afaceri corect, oricine poate să reușească.
Primele vești bune vin de la ruși. Joi, la Palatul Victoria, premierul Emil Boc s-a întâlnit cu reprezentanții Naftna Industrija Srbije (NIS), companie subsidiară a Gazprom Neft, divizia petrolieră a gigantului rus Gazprom. Rușii își propun să investească în următorii ani mai multe sute de milioane de euro în România, lucru care va crea, după estimările lor, aproximativ 500 de locuri de muncă.
Bineînțeles, o să zică cârcotașii, dacă Rusia nu mai poate să ne cucerească cu armata, încearcă acum cu economia. Foarte bine! Și adevărat să fie, nu văd de ce ne-ar deranja. Influența businessurilor rusești în economia din România nu contează dacă ar fi să o comparăm cu importanța companiilor Kremlinului în economia Serbiei. Nu de alta, dar am pomenit de NIS. Bineînțeles, un exemplu și mai interesant ar fi Germania, țară care are cu Moscova o relație puțin spus privilegiată. Prin urmare, dacă pentru ei rublele sunt bune, nu văd de ce n-ar fi și pentru noi!
Cea mai mare greșeală a României de după Revoluție a fost încetarea legăturilor economice cu Rusia și China. Frica de comunism ne-a făcut atunci iraționali, iar oamenii care ne-au condus nu au avut nici curaj și nici viziune. Culmea, au trecut aproape 22 de ani și încă nu este prea târziu! Companii mari din Franța și Austria controlează o mare parte din economia românească. Ce ne-ar costa dacă acum, în plină criză, le întindem covorul roșu chinezilor și rușilor? Chinezii au banii, rușii au resursele. Noi avem nevoie de bani și de cineva care să ne ajute să valorificăm resursele…