Potrivit ultimei informări a Grupului de Comunicare Strategică, luni la ora 13, un număr de 7.472 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil.
În ceea ce privește secțiile de terapie intensivă, potrivit sursei citate, la ATI sunt, în prezent, internaţi 497 de pacienţi.
Totodată, în ultimele 24 de ore, alte 38 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul total al deceselor în România ajungând la 3.029. Este vorba despre 21 bărbaţi şi 17 femei, ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bacău, Bihor, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Prahova, Suceava, Timiş, Tulcea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.
Dintre acestea, trei decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40 – 49 ani, patru la categoria 50 – 59 ani, 10 la categoria de vârstă 60 – 69 ani, 12 la categoria de vârstă 70 – 79 ani şi nouă la categoria de peste 80 de ani.
Doi pacienți fără comorbidități
Conform GCS, 36 dintre decese s-au înregistrat la pacienţi care au prezentat comorbidităţi. Doi pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi.
Noile decese au dus bilanțul total din România la 3029 de morți.
În același timp, pe teritoriul României, 9.604 persoane confirmate cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.509 în izolare instituţionalizată.
De asemenea, 26.442 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar 192 în carantină instituţionalizată.
Polițiștii sunt în alertă
Românii nu par să fie speriați de valul de noi infectări cu noul coronavirus, iar autoritățile sunt nevoită să fie în alertă. Potrivit GCS, oamenii legii au dat amenzi pe bandă rulantă.
Mai exact, sursa citată precizează că poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 1.723 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 456.851 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Totodată, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 660 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112.