Sute de romani vor primi bani de 1 Decembrie- Vezi dacă ești pe LISTĂ

O decizie crucială care vizează sute de romani ar putea fi luată în această săptămână. Dacă acest proiect legislativ va fi adoptat de aleși, peste 1.000 de persoane ar putea primi bani de 1 Decembrie.

Până mâine, senatorii au termen de consultare în privința propunerii legislative pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul drepturilor veteranilor de război, invalizilor si văduvelor de război, în urma căreia fiecare veteran și invalid de război și văduvele de război ar urma să încaseze 5.000 de lei net chiar de 1 Decembrie.

Potrivit informațiilor transmise Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naționale către Bugetul.ro, în prezent, în România sunt 238 de veterani de război și 888 de văduve de veterani de război. În total, 1.126 de români ar putea fi premiați cu 5.000 de lei.

Propunerea inițiată de către Hărău Eleonora-Carmen, senator PNL, este dezbătută în procedură de urgență la Senat.

„Se impune o premiere în cuantum de 5.000 lei net pentru fiecare veteran şi invalid de război, precum şi pentru văduvele de război, în data de 1 Decembrie 2018”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Sporurile propuse sunt diferenţiate atât pentru fiecare categorie de beneficiar, cât şi pentru fiecare grad de invaliditate al răniţilor din război. Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război Art. 1 – „Literele a) – c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

a) Invalizilor de război:

– 518 lei lunar, pentru marii mutilaţi şi cei încadraţi în gradul I de invaliditate;

– 462 lei lunar, pentru cei încadraţi în gradul II de invaliditate;

– 392 lei lunar, pentru cei încadraţi în gradul III de invaliditate;

b) Veteranilor de război – 322 lei lunar;

c) Văduvelor de război, dacă nu s-au recăsătorit – 322 lei lunar.

Art. 2 – (1) Invalizii, precum şi veteranii de război primesc, pe lângă indemnizaţiile prevăzute la art. 1, şi un spor de câte 40 lei lunar pentru primul an de participare la război, indiferent de durata participării, la care se adaugă câte 10 lei pentru fiecare lună de participare ce depăşeşte un an calendaristic”.

Art. 16 – „Veteranii şi văduvele de război beneficiază şi de următoarele drepturi: p) un premiu financiar în cuantum de 5.000 lei net pentru anul Centenarului 2018”.

Totuși, pentru a intra în vigoare, aceasta are nevoie de aprobarea Camerei Deputaților – for decizional în acest caz -, de acordul președintelui Klaus Iohannis, precum și de publicarea în Monitorul Oficial.