Una din zece maşini vândute în România are tracţiune integrală, iar propulsia diesel este prezentă pe 85% dintre acestea. Crossoverele câştigă tot mai mult teren în segmentul SUV.

Românii sunt înnebuniţi după SUV-uri. Dacă în martie 2007 numai 8,6% dintre cele 38.177 de autoturisme importate intrau în această categorie, la sfârşitul primului trimestru din acest an procentajul a urcat la 10,5%. Odată cu această creştere, segmentul Sport Utility Vehicle din ţara noastră a devenit chiar mai important decât în alte state din Europa, unde cota de piaţă a maşinilor cu tracţiune integrală nu depăşeşte 8%. Conform importatorilor, motivul principal al creşterii acestei clase este legat de infrastructura rutieră precară de la noi şi de imaginea de siguranţă pe care o oferă vehiculele de acest tip. De altfel, o prognoză a companiei Dan Vardie Consult prevede o creştere cu circa 65% a segmentului SUV în 2008 faţă de anul anterior, aceasta fiind clasa cu cel mai puternic avans.

De la off-roader la cross-over

102-13113-34auto18.jpgMajoritatea celor implicaţi în afaceri cu maşini sunt convinşi că SUV-urile vor continua să reprezinte zona cu cea mai mare creştere şi în viitor, şi dacă privim evoluţia din ultimii ani nu putem decât să le dăm dreptate. Conform Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), din 2000 şi până acum segmentul a crescut an de an cu procente impresionante, cuprinse între 16,7% şi 78,5%. Mult mai interesante sunt însă noile tendinţe din interiorul acestei clase de vehicule.

În anii ’90, piaţa 4X4 era compusă în proporţie covârşitoare din maşini de dimensiuni mari. Modelele Toyota, Nissan sau Mercedes se situau pe primele locuri în preferinţele clienţilor, care căutau în special vehicule cu care să poată parcurge drumuri neamenajate. Chiar şi la începutul anului trecut, primul loc în clasamentul acestei clase era ocupat de un SUV de dimensiuni mari, Hyundai SantaFe. De altfel, dintre primele zece modele aflate în ierarhia vânzărilor, mai bine de jumătate făceau parte din aceeaşi categorie. Pe parcursul lui 2007 însă, preferinţele clienţilor au început să se modifice, aceştia orientându-se mai mult spre modelele cu tracţiune integrală de dimensiuni mai reduse. În decembrie, Hyundai SantaFe îi ceda poziţia de lider fratelui mai mic Tucson, iar Toyota RAV 4, Honda CR-V şi BMW X3 câştigau tot mai mulţi adepţi.

Pentru mulţi, această modificare de trend a venit ca o surpriză, însă, pentru cei care au urmărit evoluţia segmentului SUV în restul Europei, ea nu este decât un efect al schimbărilor survenite la nivelul întregului continent. Conform analiştilor de la compania de consultanţă JATO Dynamics, schimbările au început odată cu majorarea preţului combustibilului, urmată de normele de depoluare şi de problemele de trafic. Industria a răspuns rapid, aruncând pe piaţă tot mai multe SUV-uri de dimensiuni reduse. „Este clar că evoluţia acestei pieţe este influenţată de o schimbare a preferinţelor clienţilor, dar şi de legislaţia care impune standarde drastice în domeniul poluării“, spune Nasir Shah, analist JATO.

Primul trimestru din 2008 confirmă că şi piaţa din România a răspuns trendului european. Astfel, clasamentul vânzărilor din segmentul vehiculelor cu tracţiune integrală este dominat acum de SUV-uri de mici dimensiuni sau cross-over, primele trei locuri fiind ocupate în ordine de Hyundai Tucson, Volkswagen Tiguan şi Toyota RAV 4.

Dimensiuni mici, avantaje mari

Privită strict din punctul de vedere al utilităţii, tendinţa de scădere în dimensiuni a modelelor SUV
este logică. Faptul că românii utilizează acest tip de vehicule în cea mai mare parte a timpului în traficul urban, care devine tot mai aglomerat, impune clar o reducere a lungimii vehiculului. De asemenea, o maşină cu o greutate mai mică poate fi propulsată şi de motoare mai mici, cu consum rezonabil de carburant, rezultând astfel costuri mai reduse de utilizare.

Speculând această tendinţă, marii producători auto inundă piaţa cu SUV-uri cu dimensiuni reduse. Pentru a urma calea deschisă de producătorii asiatici prin Hyundai Tucson, Kia Sportage, Honda CR-V sau Toyota RAV 4, anul trecut au sosit în România noile modele Volkswagen Tiguan, Land Rover Freelander, Nissan Qashqai, iar în 2008 clienţii vor fi atraşi în show-roomuri de Subaru Forester, Renault Koleos, Ford Kuga, Citroën C-Crosser sau Peugeot 4007. Asta numai dacă luăm în calcul modelele cele mai importante.

Dacă am stabilit că trendul cel mai important pe piaţa SUV este reducerea dimensiunilor, nu putem să nu remarcăm şi tendinţa românilor de a cumpăra aceste modele cu propulsoare diesel. Dacă luăm în calcul numai primele cinci modele din clasamentul vânzărilor, putem lesne observa că 96,2% dintre cumpărătorii de Outlander au preferat motorina, la fel ca şi cei 99,3% ai Hyundai SantaFe, 78,9% ai lui RAV 4 şi cei peste 88% dintre cei ai Tiguan. Cazul liderului din segment este ceva mai complicat. Hyundai Tucson a fost comercializat numai în proporţie de 64,4% în varianta diesel, pentru că grupul său de clienţi-ţintă are venituri mai reduse, iar versiunea de bază cu tracţiune numai pe puntea faţă este echipată cu propulsor pe benzină. 

CREŞTERE MASIVĂ

4.813 maşini din clasa SUV au fost achiziţionate de români în primele trei luni ale acestui an, cu 46,8% mai multe decât anul trecut

Hyundai Tucson
17.838 – 27.596 euro
• trei propulsoare, două alimentate cu benzină (2.0 DOHC şi 2.7 V6) şi unul diesel (2.0 CRDi)
• cinci variante de echipare (Classic, Comfort, Style, Style Plus şi Premium)

102-13111-34_tiguan2_18.jpgVolkswagen Tiguan
22.900 – 29.882 euro
• cinci propulsoare, trei alimentate cu benzină (1.4TSI – 150CP, 2.0TSI – 170CP şi 2.0 TSI – 200CP) şi două diesel (2.0TDI – 140CP, 2.0TDI – 170CP)
• trei variante de echipare (Trend&Fun, Sport&Style şi Track&Field)

 

102-13112-34_rav42_18.jpgToyota RAV 4
24.795 – 34.630 euro
• două propulsoare, unul alimentat cu benzină (2.0 L VVT-i) şi unul diesel (2.2 L D-4D)
• trei variante de echipare (Comfort, Executive şi Luxury)

Capital – Editia nr. 18, data 7 mai 2008