SUV-urile scumpe ridică vânzările Mercedes-Benz

Daimler AG, al treilea mare producător mondial de automobile de lux, a raportat un profit operaţional pentru al doilea trimestru al 2011 peste estimările iniţiale. Astfel, profitul înainte de taxe a crescut cu 23%, până la 2,58 mld. euro, pe fondul creşterii cererii pentru SUV-urile germane.

Potrivit anunţului companiei, veniturile în acest an vor fi “substanţial mai mari” de 100 mld. euro, compania ţintind vânzări de 1,35 mil. unităţi anul acesta. Creşterea cererii pentru maşini de lux germane se  datoarează creşterii Chinei şi revenirii consumului în SUA, în special pe segmentul SUV. De creşterea cererii beneficiază şi concurenţa directă a Mercedes, BMW, cel mai mare producător de autoturisme de lux din lume şi, mai ales, Audi, care a depăşit anul acesta Daimler la vânzări.
Astfel, în prima jumătate a anului, Mercedes-Benz a livrat 611.000 de automobile, o creştere de 9,7% faţă de anul trecut, vânzările BMW au crescut cu 18%, până la 690.000 de unităţi, Audi reuşind de asemenea o creştere de 18% până la 653.00 de unităţi.