Lidera opoziției belaruse, Svetlana Tihanovskaia, aflată în exil, a fost condamnată în lipsă la 15 ani de închisoare.

Alături de aceasta, au mai fost condamnați alți patru opozanți, refugiați, de asemenea, în străinătate, relatează agenția Belta.

Mai mulți opozanți din Belarus au fost condamnați

Pavel Latușko, fostul ministru al Culturii, membru al „Consiliului de Coordonare pentru tranziţie democratică”, o organizație a opoziției belaruse, a fost condamnat la 18 ani de închisoare în același proces pe care Tihanovskaia l-a catalogat drept o „farsă”. Serghei Dilevski, Maria Moroz şi Olga Kovalkova, alți trei opozanți, au primit o sentință de 12 ani.

Toți cei condamnați în acest dosar trăiesc, în prezent, în Lituania sau Polonia. Aceștia au fost acuzați în mod deosebit de conspiraţie pentru preluarea neconstituţională a puterii, constituirea unei formaţiuni extremiste şi lansarea de apeluri publice pentru preluarea puterii.

Svetalana Tihanovskaia, în vârstă de 40 de ani, a fugit din Belarus după ce în 2020 a pierdut alegerile prezidențiale în fața lui Aleksandr Lukașenko. În urma alegerilor, opoziția a organizat proteste masive, acuzându-l pe Lukașenko de fraudă electorală.

„Cu sau fără mine, forţele democratice şi eu vom continua să facem tot posibilul pentru a ne elibera deţinuţii politici şi a obţine schimbări democratice în ţara noastră”, a spus aceasta pe Telegram după aflarea sentinței.

„Astăzi, nu mă gândesc la propria mea pedeapsă. Mă gândesc la miile de nevinovaţi, de deţinuţi şi condamnaţi la pedepse adevărate cu închisoarea”, a completat Tihanovskaia.

Conform ONG-ului Vesna, în Belarus se află în total 1.438 de deținuți politici. Aceștia sunt activişti, bloggeri, afacerişti sau foşti candidați la alegerile prezidenţiale, printre care și soțul Svetlanei Tihanovskaia, Sergei Tihanovski.

Sancțiunile împotriva Belarusului, prelungite cu încă un an

Vă reamintim că la sfârșitul lunii februarie, Uniunea Europeană a decis prelungirea sancțiunilor împotriva Belarusului cu încă un an. Aceste sancțiuni vin pe fondul continuării represiunii de către regimul lui Aleksandr Lukaşenko şi sprijinul acestuia pentru războiul purtat de Rusia în Ucraina.

Astfel, sancțiunile au fost prelungite până la data de 28 februarie 2024, a anunțat Consiliul European în cursul zilei de luni, 27 februarie.

Potrivit site-ului oficial al Consiliului European, blocul comunitar condamnă în termenii cei mai fermi implicarea Belarusului în invazia militară neprovocată și nejustificată a Rusiei în Ucraina. Ca răspuns la acțiunile Belarusului, UE a adoptat o serie de măsuri în 2022, inclusiv:

  • sancțiuni individuale și economice care vizează 22 de persoane
  • restricții asupra comerțului
  • o interdicție SWIFT pentru cinci bănci din Belarus
  • o interdicție privind tranzacțiile cu Banca Centrală a Belarusului
  • limite privind fluxurile financiare din Belarus către UE
  • interzicerea furnizării de bancnote denominate în euro către Belarus.