Acţiunile Swatch Group, cel mai mare producător mondial de ceasuri, au scăzut la bursă cu 14%, atingând cel mai redus nivel din ultimii şase ani şi jumătate, după ce compania elveţiană a avertizat că profitul său va scădea cu 50-60% în primul semestru din acest an, transmit DPA, Bloomberg şi Reuters.
Titlurile Swatch au atins vineri cel mai scăzut nivel de la sfârşitul lui 2009, în urma estimărilor companiei privind un declin al vânzărilor de aproximativ 12% în primele şase luni din 2016, în special pe fondul reducerii cererii în Hong Kong şi Europa. Pentru perioada ianuarie – iunie 2015, Swatch a raportat vânzări de 4,2 miliarde de franci elveţieni, un profit net de 548 de milioane de franci elveţieni (558 milioane de dolari) şi un profit operaţional de 761 de milioane de franci elveţieni, ca urmare a declinului cererii şi a aprecierii monedei elveţiene. Săptămâna viitoare, Swatch ar urma să anunţe o scădere a profitului cu 50-60% în primul semestru din acest an şi un declin al vânzărilor de 12%.
Cu 18 mărci de ceasuri, Swatch este prezentă pe toate segmentele, de la ceasurile de lux Breguet, la ceasurile de plastic Swatch, o strategie care în trecut a ajutat compania să facă faţă momentelor în care un anumit segment al pieţei era supus la presiuni. Cererea pentru ceasurile de lux a fost afectată de campania anticorupţie demarată de Guvernul chinez, de reducerea numărului de turişti chinezi care au cumpărat ceasuri de lux în Europa, precum şi de dezvoltarea categoriei ceasurilor inteligente.
În replică, o serie de producători elveţieni de ceasuri, precum Swatch Group, Richemont şi LVMH, au răspuns prin reducerea preţurilor plătite furnizorilor şi creşterea producţiei realizate intern.