Nu mă interesează târgurile de carte Bookfest sau Gaudeamus, aceste „sărbători ale spiritului“. Nu simt nicio emoţie să-i văd în „carne şi oase“ pe Gabriel Liiceanu, pe Dan C. Mihăilescu sau pe Mircea Cărtărescu. (Cărţile lor mă interesează.) Nu-mi plac lansările cu prieteni, rude, discursuri la microfon, bla-bla, bla-bla. Aş fi ridicol să mă laud că am cumpărat şapte cărţi şi, dacă mai aveam bani în buzunar, aş mai fi cumpărat încă şapte
Nu mă interesează târgurile de carte Bookfest sau Gaudeamus, aceste „sărbători ale spiritului“. Nu simt nicio emoţie să-i văd în „carne şi oase“ pe Gabriel Liiceanu, pe Dan C. Mihăilescu sau pe Mircea Cărtărescu. (Cărţile lor mă interesează.) Nu-mi plac lansările cu prieteni, rude, discursuri la microfon, bla-bla, bla-bla. Aş fi ridicol să mă laud că am cumpărat şapte cărţi şi, dacă mai aveam bani în buzunar, aş mai fi cumpărat încă şapte. Nu suport forfota de la standuri. Mă enervează foştii colegi de facultate, care mă îmbrăţişează şi mă pupă chiar când am pus mâna pe cartea dorită, ce mai faci, bătrâne, te-ai cocoşat? Dacă vreau cărţi, le caut în librării şi pe net, în tihnă.
Nu mă număr printre cei care sunt mândri că la astfel de târguri se înregistrează vânzări-record, că în România se citeşte, că lectura e „frate cu românul“. Dacă judecăm pofta românilor pentru carte numai după librăriile din centrul Capitalei sau după oferta din hipermarketuri, atunci trăim într-o mare eroare. Cumpărători sunt şi în Titan sau, mai departe, în Tecuci, Ţăndărei sau Băileşti. Dar la ei cartea nu ajunge! În aceste locuri poţi număra pe degete doar nişte… papetării. Librăriile au murit demult. Industria editorială din România are o mare problemă: distribuţia. Cărţile editate la Iaşi nu ajung la Bucureşti. Cele editate la Timişoara nu se găsesc la Cluj. În mediul rural, librăriile sunt inexistente. Fără distribuţie, cărţile mor în rafturile din depozitele editurilor.
Marile case editoriale internaţionale ocolesc România. Au motive întemeiate: vânzările sunt mici, distribuţia e deficitară, piaţa e haotică şi nu există statistici clare despre vânzări. Nici măcar reprezentanţii Asociaţiei Editorilor din România nu pot spune cu certitudine care sunt vânzările de carte din ţară în ultimii ani. Toată lumea bâjbâie.
În absenţa unei pieţe mature, editorii români se consolează cu nişte târguri. Aici adoptă nişte figuri optimiste, încurajaţi de vânzările care le merg bine vreo trei-patru zile. În restul anului, editorii tremură pentru fiecare titlu scos pe rafturi. Pâinea pe care o câştigă editorii nu este albă, aşa cum pare judecând doar după aglomeraţia de la târguri sau din librăriile simandicoase din buricul Bucureştiului.