Alexis Tsipras, liderul partidului de stânga Syriza, spune că o victorie a formaţiunii sale în alegerile legislative din Grecia, desfăşurate duminică, va marca începutul unei perioade "dificile", cerând "determinare şi convingere" pentru a se pregăti de "marile confruntări".
"Suntem pe deplin conştienţi că începând de luni vom avea o sarcină dificilă", a declarat Tsipras, în cadrul unui miting, la Atena. El vede deja formațiunea pe care o conduce victorioasă în scrutinul legislativ de duminică.
Syriza devansează în toate sondajele conservatorii, aflaţi în prezent la putere.
"Calea pe care am ales-o cere determinare, convingere şi fermitate în faţa marilor confruntări care ne aşteaptă", a adăugat şeful opoziţiei antiausteritate.
"Grecia dotată cu un Guvern Syriza îşi va negocia ferm, cu determinare şi împeună cu aliaţii săi din Europa, datoria scumpă şi nesustenabilă", a afirmat Tsipras.
"Nu intenţionăm să ne aliem la guvernare cu emisarii Memorandumului", a avertizat el. În Grecia, termenul Memorandum desemnează catalogul de măsuri de austeritate impus ţării de creditorii săi, UE şi FMI, din 2010, în schimbul unor împrumuturi.
Pablo Iglesias, liderul partidului antiliberal spaniol Podemos, s-a alăturat lui Alexis Tsipras la tribună la finalul discursului său.
"În Grecia suflă un vânt de schimbare democratică. În Grecia, această schimbare se cheamă Syriza, în Spania se cheamă Podemos", a spus în greacă Iglesias.