Domeniul agricol se confruntă în prezent cu mari probleme din cauza evaziunii fiscale, a declarat ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.
El şi-a exprimat speranţa că instituţiile statului îşi vor face datoria astfel încât acest fenomen să fie eradicat.
”E adevărat că avem probleme mari în ceea ce priveşte evaziunea fiscală, dar e simplu de rezolvat. Sper ca instituţiile statului să îşi facă datoria şi îi aştept şi pe colegii parlamentari să elaboreze acte normative care să ne ajute să putem interveni mai mult în acest sector de evaziune fiscală care este pe zona agricolă”’, a spus Valeriu Tabără.
La rândul său, Sorin Chelmu, secretar general adjunct în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a afirmat că evaziune fiscală este una dintre cele mai mari probleme actuale din agricultură.
”În agricultură evaziunea fiscală este una dintre cele mai mari probleme care vor fi greu de rezolvat pe termen scurt, fără implicare activă a factorilor responsabili”, este de părere Sorin Chelmu.
Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a fost prezent, sâmbătă, la cea de-a XII-a ediţie a expoziţiei pentru zootehnie, tehnică agricolă şi industrie alimentară, Expo Zoo Agroind Vaslui.