Anul acesta elevii din școlile profesionale și liceele tehnologice din județul Gorj au avut șansa să participe la atelierele de dezvoltare personală și profesională susținute de specialiștii din Tabăra Meseriașilor din Țara lui Andrei.
Un număr de 240 de elevi și 40 de profesori din Gorj s-au înscris în cele patru serii de meseriași din tabără, respectiv mecanic, constructor, electrician și bucătar ospătar. Tabăra a început pe 29 iulie și se va încheia pe 1 septembrie.
Sub atenta îndrumare a mentorilor, timp de o săptămână, atât cât durează o serie, elevii au participat la cursuri de dezvoltare personală și profesională, pentru a deveni mecanici profesioniști.
În fiecare zi elevii învață tainele meseriei pe care o aleg, în ateliere speciale de lucru, urmând ca proiectele la care aceștia lucrează să fie prezentate public.
Profesorii participanți în Tabăra Meseriașilor pot propune proiecte care să ajute dezvoltarea învătământului profesional, pentru care vor primi finanțate în valoare de 40.000 de euo.
De asemenea, cei mai buni meseriași se pot bucura, pe lângă distracție și ateliere de lucru, și de o bursă de studiu în valoare de 500 lei pe lună oferită de grupul OMV Petrom pe parcursul anului școlar 2018-2019, dar și de diverse premii oferite în timpul taberei.