“În ultimele zile atât presa scrisă, cât şi cea audio-vizuală au prezentat publicului o serie de declaraţii ale producătorilor şi procesatorilor din sectorul agricol, referitoare la posibila creştere a preţurilor la produsele agro-alimentare.
Ministrul Valeriu Tabără nu este de acord şi nu va promova niciodată o politică de creştere a preţurilor produselor agro-alimentare care, în acest moment, este nejustificată”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii.
Tabără spune că nu susţine punctul de vedere al celor care aruncă vina pe producătorul agricol român, fie el mic sau mare. “Chiar în contextul în care preţul la materia primă a crescut, există suficiente rezerve în costuri – de la procesator până la raft – care să nu modifice preţurile de vânzare către consummator. Considerăm că, în acest moment, creşterea preţurilor la produsele agroalimentare este nejustificată şi artificial”, se arată în comunicat.
Totodată, reprezenatnţii Ministerului Agriculturii consideră că multe dintre disfuncţionalităţile pieţei îi defavorizează, în principal, pe producătorii agricoli de materie primă şi pe consumatorul român, în timp ce procesatorii şi cei care comercializează produse agroalimentare absorb profiturile din sistem.
“Discrepanţele care apar în privinţa preţurilor produselor agroalimentare sunt date şi de fracţionarea sistemului agro-alimentar românesc. Nu subvenţiile sunt cele care creează disfuncţionalităţi legate de preţuri, ci modul în care se speculează cu produsele agro-alimentare, lucru pe care nu îl fac producătorii români din sectorul vegetal sau animal”, potrivit Ministerului Agriculturii.
În plus, Tabără spune că nu va accepta niciodată ca asupra producătorilor români de materie primă, fie că este vorba de sectorul vegetal sau de cel animal, să se exercite un şantaj legat de preluarea producţiei.
Tabără: Scumpirea alimentelor este nejustificată şi artificială
11 octombrie 2010, 15:45
Ultima modificare în 11 octombrie 2010, 18:45
Creştere a preţurilor produselor agro-alimentare este, în acest moment, nejustificată şi artificială, spune ministrul Agriculturii Valeriu Tabără.
Etichete: alimente,
crestere preturi,
Ministerul Agriculturii
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook