"România are capacitatea de a fi exportator de securitate alimentară, dacă combină armonios elementele de cercetare cu stiinţa, dar şi cu condiţiile naturale", a precizat Tabără. Acesta a menţionat că, la ora actuală, România îşi asigura doar 50-60% din consumul alimentar, dar diferenţa va fi acoperită în perioada următoare.

Potrivit lui Tabără, România este avantajată de noua reformă a Politicii Agricole Comune, care va asigura progresul, dar şi potenţialul agricol naţional.

"Consider că, prin noua PAC, agricultura României şi dezvoltarea rurală sunt asigurate prin proiectele comunitare cât şi prin cele naţionale. Important este ca politicile agricole ale României să aibă continuitate", a adăugat Tabără.

Problema producţiei de alimente rămâne o provocare a agriculturii în întreaga lume deoarece este nevoie de o creştere a producţiei şi a calităţii produselor alimentare în condiţiile în care pentru anii 2050 este estimată o populaţie de 10 miliarde de oameni, iar competiţia pe piaţa de alimente se va accentua.

Reprezentantul Organizației pentru Alimentație și Agricultură din cadrul ONU (FAO) în România, Bogdan Bazgă, a subliniat faptul că România se alătură statelor lumii pentru combaterea sărăciei şi asigurarea securităţii alimentare, mai ales că la ora actuală, potrivit ONU, suferă de sărăcie 1,34 de miliarde de oameni, din care 35-38% sunt copii.

FAO celebrează duminică Ziua Mondială a Alimentaţiei (ZMA) şi a 66-a aniversare de la înfiinţarea organizaţiei.

Anul acesta, tema principală din cadrul ZMA 2011 urmăreşte să pună în evidenţă impactul schimbărilor climatice şi energetice asupra agriculturii şi securităţii alimentare în vremuri de serioasă criză şi de luptă împotriva foametei – prin promovarea semnării petiţiei on-line lansate şi coordonate de FAO "Semnaţi petiţia on-line, astfel ajutaţi şi promovaţi eradicarea foametei – peste un miliard de oameni suferă de foame".