Venirea verii este un mare prilej de bucurie pentru copii, deoarece începe vacanţa şi sezonul taberelor. Părinţii au de ales dintr-o ofertă destul de variată.
În această perioadă, multe persoane planifică vacanţele copiilor, de aceea firmele specializate în organizarea taberelor pun la bătaie unele dintre cele mai interesante şi frumoase călătorii pentru cei mici. Firmele specializate în organizarea acestor evenimente mizează pe preţuri atractive, dar şi pe diversitate. În oferta companiilor, părinţii pot găsi tabere ce cuprind de la activităţi de cercetaşi şi de dezvoltare personală, până la echitaţie sau călătorii internaţionale. În acelaşi timp, taberele sunt agreate de adulţi pentru că îmbină foarte bine educaţia, distracţia şi relaxarea.
Tabere pentru „piticii de la grădiniţă“
În condiţiile în care combinaţia dintre educaţie şi distracţie dă rezultate, şi în cazul copiilor de grădiniţă există o ofertă variată ce acoperă acest segment de vârstă. Cristina Cojocaru, directorul Grădiniţei „Căsuţa Piticilor“, organizează de nouă ani tabere pentru copiii de grădiniţă. Ea spune că alege taberele în funcţie de anotimp, dar cele mai apreciate călătorii sunt cele dedicate echitaţiei, schiului sau limbilor străine. În acelaşi timp, şi locul unde sunt amplasate acestea contează, de aceea, cei mici îşi petrec cele opt zile în zone de munte precum Valea Avrigului, în plin mediu natural. În ceea ce priveşte programul unui copil în cadrul unei tabere de vară, directorul grădiniţei spune că activităţile sunt numeroase: ei iau lecţii de echitaţie și urmează cursuri de dezvoltare personală.
Pentru cei mici, dar şi pentru adolescenţii de până în 17 ani, există tabere sportive. Aceştia se pot plimba cu bicicletele sau se pot căţăra pe munte (spre exemplu, în Tabăra de supravieţuire de la Piatra Craiului). „În prima parte a zilei, copiii se bucură de un program de aventură în aer liber ce are scopul de a-i introduce într-o atmosferă de explorare și aventură montană, prin excursii, jocuri, plus activităţi specifice sportive: căţărat, plimbări cu bicicleta, înot, cursuri de supraviețuire şi de prim-ajutor“, spune Andra Ștefan, coordonator în cadrul taberelor de șapte zile, organizate de Progressive Sports. În a doua parte a zilei, copiii participă la un program de dezvoltare personală alternat cu activităţi sportive, şi anume, fotbal, volei și baschet.
Vacanţe pentru copiii mai mari
Un program variat oferă şi Tabăra Veselă de Sport. „Copiii şi părinții aleg taberele noastre pentru consistenţa programului şi mai puţin pentru destinaţia în sine. Sigur că locurile în care mergem: Izvorani – Snagov sau Pârâul Rece – Predeal, sunt speciale şi sunt alese şi verificate cu grijă“, explică Mihaela Manolache, managerul Taberei Vesele. Activităţile practicate în cadrul taberei cuprind: tenis, baschet, fotbal, volei, frisbee, badminton, înot, caiac, trambulină elastică, tir cu arcul, minigolf şi altele.
Taberele cu un stil aparte sunt cele medievale. Anul acesta, copiii pot ajunge în lumea de poveste a cavalerilor medievali pe platoul montan traversat de culoarul Rucăr-Bran, mai exact la pensiunea Valea cu Struți.
„Tabăra este organizată vara aceasta în șase serii ce găzduiesc câte 35-40 de persoane. Sunt primiţi copii cu vârste cuprinse între 5 şi 16 ani, în perioada iulie-august“, zice Laurenţiu Constantin, proprietarul firmei organizatoare, Medieval Praxis.
Preţuri pentru tabere
- 900 lei/săptămână – tabără cu jocuri şi diverse activităţi
- 1.300 de lei/săptămână – tabără de echitaţie
- 1.400 de lei/săptămână – tabără de aventură
- 1.550 de lei/săptămână – tabără medievală
- 1.700 de lei/săptămână – tabără sportivă în Grecia