Compania Vinci a lansat pe piaţă o tabletă de internet dedicată copiilor cu vârsta cuprinsă între zero şi patru ani, scrie CNN.
Tableta de internet Apple este cea mai populară din lume, însă aceasta nu este apreciată numai de adulţi, ci şi de copii. După ce a suprins-o pe fiica sa jucându-se cu smartphone-ul, doctorul Dan Yang a decis să înfiinţeze o companie care să creeze tablete pentru copii.
Acesta a pus bazele companiei Vinci, numită după celebrul Leonardo da Vinci, şi a lansat Vinci Tab, prima tabletă adresată copiilor cu vârsta cuprinsă între zero şi patru ani.
Acesta are un cadru roşu fabricat din materiale non-toxice, ecran de 7 inch, procesor de 1GHz, 512 MB RAM, cameră foto de 3 MP şi sistem de operare Android 2.3. Bateria are o autonomie de şase ore. Nu are Wi-Fi şi nici conectivitate 3G pentru a reduce emisiile radio care ar putea afecta copii. Aceasta va include în schimb jocuri, muzică şi poveşti.
Vinci Tab este disponibil în două versiuni, una de 4 GB, care costă 390 de dolari şi una de 8 GB, de 480 de dolari.