O pasivitate costisitoare față în SUA. China caută să exploateze o fereastră de vulnerabilitate
„Absolut nesăbuită” – așa califica un comentator al politicii externe vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan. Și cum China a anunțat luni că exercițiile ei din preajma Taiwanului vor continua, critica lui Thomas Friedman, despre care se consideră în general că reflectă opiniile demnitarilor de la Casa Albă, a rezonat puternic în rândul inițiaților într-ale securității naționale, îngrijorați de atitudinea militară și mai agresivă adoptată acum de Beijing.
Însă tabloul real e mai nuanțat. Vizita lui Pelosi a avut efecte pozitive remarcabile deopotrivă în țară și străinătate, iar impactul ei asupra politicii chineze e mai puțin dramatic decât acuză vocile critice, scrie Walter Russell Mead pentru wsj.com
Replica beligerantă a Chinei la vizită lui Pelosi a îngrozit opinia publică
În țară nimic nu este mai important decât consolidarea consensului american referitor la necesitatea contracarării posturii agresive a Chinei în Pacific. Mergând în Taiwan, președinta Camerei și-a bătut practic în cuie drapelul de catarg: apărarea Taiwanului e o cauză pe care democrații de centru-stânga nu o pot ignora. Era important să se transmită un astfel de semnal, iar Pelosi ar trebui să fie lăudată pentru el.
Pe plan regional, replica beligerantă a Chinei la vizită lui Pelosi a îngrozit opinia publică atât în Japonia cât și în Coreea de Sud. China pare perfect poziționată pentru a câștiga simpatia vecinilor ei prin promisiunea unei prosperități comune. Dar în loc de aceasta, ea îi amenință, susține Coreea de Nord, trimite rachete balistice în apele japoneze și periclitează siguranța rutelor comerciale vitale din estul Asiei. China își înspăimântă vecinii într-atât încât le cimentează alianțele dintre ei și cu SUA, iar Pelosi a lăsat în urma ei o rețea de alianțe mai solidă.
Acuzația că vizita ei a determinat China să fie mai ostilă față de SUA ori Taiwan nu rezistă la o examinare atentă. Marile puteri rareori operează de ciudă modificări la strategia lor națională, iar vizita lui Pelosi nu a fost o provocare cu nimic mai mare decât cea din 1997 a predecesorului ei Newt Gingrich. Și a fost mai puțin provocatoare decât declarațiile repetate ale președintelui Biden cum că SUA și-au abandonat vechea politică a ambiguității strategice și vor apăra Taiwanul împotriva unui atac de pe continent.
Vreme de mulți ani politica Chinei s-a apropiat de o postură mai impunătoare față de Taiwan
Vreme de mulți ani politica Chinei s-a apropiat de o postură mai impunătoare față de Taiwan, în același timp în care diplomația americană devenea mai inconsecventă și impredictibilă – iar SUA și aliații lor au permis ca superioritatea lor militară copleșitoare din regiune să se disipeze gradual. Dacă Pelosi n-ar fi mers în vizită, China ar fi găsit alte pretexte pentru a acționa. Xi Jinping se va fi bucurat probabil de ocazia de a-și etala puterea în fața publicului intern replicând la vizita lui Pelosi cu un spectacol militar impresionant, însă acea acumulare de putere militară care a permis efectuarea unor astfel de manevre s-a petrecut în decursul unor decenii.
Ce e absolut nesăbuit legat de politica americană pe termen lung în privința Chinei nu e vreun incident singular precum vizita lui Pelosi în Taiwan. Pasivitatea și incompetența strategică sunt cele care au orbit o generație de lideri politici americani la riscul tot mai mare de declanșare a unui război între marile puteri în vestul Pacificului
Pelosi e sinceră în sprijinul ei pentru Taiwan și în opoziția ei față de autocrația Partidului Comunist. Dar pentru ca acel sprijin să fie eficient, ea ar fi trebuit să bată toba în ultimii 15 ani pentru o mai bună pregătire militară, chiar dacă ar fi însemnat și mai multe cheltuieli militare. Ar fi trebuit să scuipe foc și pară văzând pasivitatea președintelui Obama în timp ce China-și înființa noi baze militare în Marea Chinei de Sud.
E bine că în aceste luni, probabil ultimele ale mandatului ei, face din apărarea Taiwanului o prioritate. Dar acest lucru nu va șterge pata de pe moștenirea unui generații de conducători americani care au dormit la timonă în vreme ce corabia statului scăpa în ape periculoase. Nici nu va elimina pericolul identificat recent în acest ziar de Hal Brands și Michael Beckley: China caută să exploateze o fereastră de vulnerabilitate a Americii și aliaților ei, care va rămâne deschisă tot acest deceniu.
Pare că vor urma ani dificili atât pentru SUA cât și pentru Taiwan. 42% din exporturile Taiwanului merg în China continentală și Hong Kong – doar 15% în SUA. Chiar dacă o invazie sau o blocadă reală nu se vor materializa nicicând prea curând, investitorii – taiwanezi și străini deopotrivă – se vor gândi de două ori înainte de a investi masiv în ceea ce ar putea deveni curând o zonă de război. Acest lucru, combinat cu presiunea și boicoturile Chinei, poate reduce substanțial dinamismul economic și tehnologic care a făcut din Taiwan ceea ce este el astăzi.
Efectele regionale și globale ale acestui climat de insecuritate vor fi semnificative. Japonia și Coreea de Sud se vor teme, pe bună dreptate, pentru securitatea rutelor comerciale importante. Temerile legate de alimente, energie și securitatea lanțurilor de aprovizionare vor perturba tiparele comerciale și de investiții, contribuind la presiuni inflaționiste și subminând și mai mult sănătatea ordinii economice mondiale care constituie fundamentul poziției unice deținute pe glob de SUA.
Pelosi e o maestră a politicii americane. Dacă ea vrea ca următoarele luni ale președinției sale să fie cu adevărat memorabile, ba chiar de anvergură istorică, atunci ea își va folosi calitățile politice și puterea funcției pe care o deține pentru a construi în rândul democraților liberali un sprijin pentru acel gen de consolidare militară și diplomație a alianțelor care sunt necesare pentru a îmbunătăți securitatea Taiwanului și a face războiul mai puțin probabil.
