Asistând, din România, la ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni, în plină criză financiară cu repercusiuni globale, ai fi surzit de atâta linişte. A durat zile bune ca oficialii locali ai AIG, jucător de talie medie de pe piaţa noastră a asigurărilor, să anunţe în public ceea ce oricum era de aşteptat, cel puţin pentru cei cåt de cåt informaţi în materie: şi anume, că posibilele riscuri la care erau expuşi clienţii lor din Romånia, în urma naţionalizării de facto a companiei-mamă de către statul american, îi vizau mai mult pe deţinătorii unor poliţe de asigurare cu componentă investiţională.
Ce-o fi fost în capul lor? N-ar fi pentru prima oară cånd problemele unei corporaţii multinaţionale au efect şi pe piaţa din Romånia. Vă mai amintiţi de scandalul Enron din 2001? Atunci a căzut victimă şi auditorul lor, compania Arthur Andersen, membră în clubul select al celor „Big Five“ companii de consultanţă şi audit. Arthur Andersen s-a prăbuşit în 2002; operaţiunile lor din Romånia au fost preluate, cu clienţi şi angajaţi cu tot, de Ernst &Young. În rest, nimic, niciun cutremur. Şi totuşi, reprezentanţii locali ai AIG s-au comportat ca şi cum aveau în faţă Armaghedonul însuşi; n-au scos un cuvånt spre informarea/liniştirea propriilor clienţi, deşi n-ar fi fost nicio problemă s-o facă. Şi dacă în cauză ar fi fost o bancă, riscånd ca panica să determine retrageri masive ale depozitelor? Ei bine, ce s-a întåmplat cånd Société Générale a anunţat că a căzut victimă unei fraude de aproape cinci miliarde de euro? Exact: BRD-GSG n-a avut nicio problemă.
Toate acestea reprezintă o lecţie pe care companiile noastre, fie ele subsidiare ale unor multinaţionale sau integral romåneşti, refuză să o înveţe: în situaţii de criză, comunicarea e preferabilă tacticii struţului. Ideea de a-ţi ţine capul „la cutie“ în astfel de momente e dăunătoare pentru că reprezintă ea însăşi un element de risc – pentru că pur şi simplu te expui unor circumstanţe pe care nu le poţi controla. În astfel de momente, cånd singura sursă de informaţie rămåne presa, situaţia poate degenera oricånd; prin forţa lucrurilor, jurnaliştii examinează toate scenariile posibile, cu toate consecinţele posibile, iar publicul decide. Gluma săptămånii trecute din redacţia Capital – „vezi ce scrii, că manipulezi Bursa!“ – s-ar putea transforma, fără voia noastră, în realitate…
