Atunci când șeful cu mână forte din Belarus a proclamat o victorie deloc plauzibilă în alegerile din luna august și a depus jurământul pentru un al șaselea mandat ca președinte, Statele Unite și alte națiuni occidentale au denunțat ceea ce, în opinia lor, era o crasă lipsă de respect față de voința alegătorilor.

Luna trecută, secretarul de stat Mike Pompeo a declarat că președintele Aleksandr G. Lukașenko e un ‘trișor’, după care a adăugat: “Am refuzat să recunoaștem faptul că el s-a auto-instalat acum în funcție. Știm ce dorește poporul belarus. Vrea altceva”.

La doar o lună după aceea, șeful lui Pompeo, președintele Trump, împrumută acum ‘manualul’ lui Lukașenko, intrând în clubul liderilor arțăgoși care, indiferent de ceea ce vor alegătorii, se auto-declară câștigători ai unor alegeri.

Acest club contează, iar el cuprinde mult mai mult dictatori, tirani și potentați decât lideri ai unor țări făcând parte dintr-o așa-zisă ‘lume liberă’, țări care, în frunte cu Washingtonul, i-au învățat zeci de ani pe alții, explicându-le că trebuie să organizeze alegeri și să respecte rezultatele.

Paralela nu e tocmai exactă.

Trump a participat la niște alegeri libere și democratice. Cei mai mulți dintre dictatori trec peste voința alegătorilor chiar și înainte de a vota, eliminându-și adevărații contracandidați din alegeri și difuzând valuri de informații părtinitoare.

Dar chiar când organizează un vot real, iar rezultatul se dovedește împotriva lor, ei îl ignoră deseori, denunțându-l ca fiind opera unor trădători, criminali și sabotori din străinătate și că, în consecință, votul nu poate fi validat. Refuzând să accepte rezultatul alegerilor de săptămâna trecută și făcând eforturi să anuleze votul, Trump urmează astfel o strategie similară.

Sunt puține șanse ca Trump să treacă peste legile și peste instituțiile care se îngrijesc ca verdictul alegătorilor americani să prevaleze. Țara dispune de o presă liberă, de o putere juridică independentă, de niște oficiali electorali hotărâți să asigure o numărătoare corectă a voturilor și de o puternică opoziție politică or, nimic din toate astea nu există în Belarus sau în Rusia.

Și totuși, Statele Unite nu au trebuit niciodată până acum să silească un candidat să accepte o înfrângere în alegeri suferită cinstit. Or, aproape riscând posibilitatea ca el să fie forțat să își părăsească funcția, Trump a spart tradiția democratică, adânc cimentată de până acum, a unei tranziții fără probleme.

Prejudicii de durată

S-ar putea ca prejudiciile aduse de această încăpățânare a lui Trump să fie de durată. Ivan Karstev, expert în Europa Centrală și de Est de la Institutul pentru Științe Umaniste din Viena, spune că refuzul lui Trump de a-și recunoaște înfrângerea ar putea ‘crea un model’ pentru populiștii asemănători din Europa sau din alte părți ale lumii.

“Atunci când Trump a câștigat alegerile, în 2016, lecția le spunea că pot avea încredere în democrație”, afirmă el. “Acum, ei n-or să mai creadă în democrație și vor face orice ca să rămână la putere“. El mai spune că, potrivit unui așa-zis ‘scenariu Lukașenko’, ei vor mai dori încă să organizeze alegeri, dar ‘nu vor pierde niciodată’. Președintele Rusiei, Vladimir V. Putin, face asta de două decenii.

Printre tacticile antidemocratice adoptate de Trump se numără și unele folosite de obicei de niște lideri precum Robert Mugabe din Zimbabwe, Nicolas Maduro din Venezuela și Slobodan Miloșevic din Serbia, ei refuzând să accepte înfrângerea și lansând acuzații nefondate pe tema unei fraude electorale. Printre aceste tactici se mai numără și subminarea încrederii în instituțiile democratice și în instanțe, atacurile la adresa presei și ponegrirea adversarilor.

La fel ca Trump, liderii menționați s-au temut că, odată ce vor părăsi funcția, înfrângerea îi va expune unor acuzații. Trump nu are de ce să se teamă că va fi acuzat de crime de război și de genocid, așa cum s-a întâmplat cu Miloșevic, dar se confruntă cu un șir de probleme de ordin legal.

Michael McFaul, ambasador al SUA în Rusia pe vremea președintelui Barack Obama și totodată un frecvent critic al lui Trump, a calificat “refuzul președintelui de a accepta rezultatul alegerilor” drept “un cadou de despărțire făcut dictatorilor din lumea întreagă“.

O ediție mai veche a ‘manualului’ folosit de liderii care nu-și recunosc niciodată înfrângerea a fost ‘scrisă’ în 1946 de Partidul Socialist al Unității, un organ comunist aflat în regiunile din estul Germaniei controlate de comuniști. Învins la primele alegeri organizate în Germania după cel de-Al Doilea Război Mondial, acest partid, cunoscut sub inițialele SED, și-a salutat înfrângerea printr-un articol de ziar cu un titlu falnic – “Victorie măreață a SED!”, după care a guvernat Germania de Est în următorii 45 de ani.

Nu a mai riscat niciodată niște alegeri într-adevăr competitive.

Când Matyas Rakosi, un lider instalat de Moscova la conducerea Ungariei, a văzut că Partidul Comunist a pierdut alegerile din 1945, el a devenit “palid ca un cadavru și s-a prăbușit pe scaun fără să rostească vreun cuvânt“, după cum povestește un oficial prezent la fața locului și care ulterior le-a povestit istoricilor ungari ce s-a întâmplat. Într-un an, majoritatea opozanților lui erau morți, la închisoare sau reduși la tăcere de frică, iar el a condus țara.

Nimeni nu se așteaptă ca Trump să urmeze acest terifiant exemplu. Dar, susținând că a câștigat un vot ale cărui rezultate demonstrează clar că a pierdut, el s-a îndepărtat mult de normele țărilor care se consideră niște democrații mature.

“Comportamentul lui Trump este fără precedent printre liderii democrațiilor occidentale“, afirmă Serhii Plokhy, un istoric de la Harvard care a studiat niște foste state comuniste, precum Ucraina. “Chiar și în cazul dictaturilor militare, de cele mai multe ori, liderii, decât să nu respecte rezultatele alegerilor, preferă să se retragă dacă le-au pierdut“.

Refuzul lui Trump de a accepta rezultatul alegerilor a avut un ecou ale cărui reverberații s-au simțit mai ales în America Latină.

Trump a apelat la aproape orice pârghie la îndemâna politicii externe împotriva președintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, care, în pofida marii sale lipse de popularitate și a unei crize economice catastrofale, și-a declarat fraudulos victoria în alegerile din luna mai a anului 2018.

Votul a fost contestat de majoritatea statelor occidentale și latino-americane, toate susținând că alegerile nu au fost nici libere și nici corecte, atrăgând imediat noi sancțiuni din partea SUA. Pentru a-l pedepsi pe Maduro, Trump a interzis tranzacțiile cu bonduri venezuelene și a impus sancțiuni drastice asupra petrolului venezuelean. Iar în ianuarie 2019, Trump l-a recunoscut pe liderul opoziției din Venezuela, Juan Guaido, care era totodată președinte al Congresului venezuelian, drept lider legitim al țării, iar asta a însemnat o nouă lovitură pentru Maduro. Peste câteva zile, zeci de aliați europeni și latino-americani ai SUA i-au urmat exemplul.

Trump l-a criticat pe Maduro, calificându-l drept ‘uzurpator al puterii’ și a spus că, în vederea înlăturării din funcție a lui Maduro și a instalării lui Guaido la președinție, toate opțiunile stau la dispoziție, inclusiv o intervenție militară.

Nu mai departe de septembrie, Administrația Trump a impus noi sancțiuni împotriva a ceea ce, în opinia sa, ar fi fost “tentativele regimului Maduro de a prejudicia alegerile democratice din Venezuela”.

Acum, Trump refuză și el să accepte rezultatul alegerilor.

Temir Porras, fost ministru al guvernului din Venezuela care între timp a părăsit partidul lui Maduro, spune că refuzul lui Trump de a recunoaște votul din SUA ‘anulează’ rolul Americii ca arbitru internațional al democrației.

“Fără îndoială că acea ‘superioritate morală’ pe care Statele Unite o aveau e acum afectată de comportamentul lui Trump“, afirmă el.

Geoff Ramsey, directorul din Venezuela al organizației Washington Office on Latin America, un grup de cercetători din Washington, a declarat: “Cum se așteaptă guvernul Statelor Unite să mai pledeze pentru alegeri libere și corecte în Venezuela când propriul nostru președinte nu recunoaște rezultatele procesului electoral curat din propria noastră țară? Este un cadou de propagandă pentru Maduro și pentru oricare alt dictator din lume, iar eu vă garantez că el se bucură în fiecare clipă de toate astea”.

Desigur, Maduro nu a scăpat ocazia de a exulta. “Donald Trump, aici noi nu pierdem alegerile pentru că noi reprezentăm adevărul”, a declarat vajnic Maduro în alocuțiunea sa națională de marți, notează New York Times.