1 noiembrie 2010 FMI ne dă banii în ianuarie, deși calendarul acordului prevedea primirea tranșei în decembrie
1 noiembrie 2010 Boc: Salariul minim va creşte, pierderea salarială din 2010 va fi recuperată în funcţie de resurse
1 noiembrie 2010 Problema companiilor de stat poate fi abordată în două moduri: fie privatizare, fie lichidare
31 octombrie 2010 Băsescu, la a doua întâlnire cu FMI: Putem semna Scrisoarea de intenţie chiar acum, dar să vedem dacă ambele părţi sunt de acord
31 octombrie 2010 Tabără: Sunt convins că negocierile cu FMI vor continua, pot fi găsite soluţii dacă sunt probleme
31 octombrie 2010 Negocierile cu FMI au intrat în impas din cauza ordonanţei privind creditele populaţiei
30 octombrie 2010 Franks: Am avut discuţii dure la Bucureşti şi cred că suntem în postura de a ajunge la o înţelegere
30 octombrie 2010 Băsescu: Europa este încă în criză, povestea din presă că economia şi-a revenit nu este realitate
29 octombrie 2010 Diaconescu după întâlnirea cu FMI: Nu se au în vedere noi reduceri de pensii şi salarii
25 octombrie 2010 Hossu: Salariile bugetarilor ar trebui să revină la nivelul din 2009 si apoi să fie îngheţate