3 noiembrie 2014 Ajutoarele pentru încălzirea locuinţei pe bază de electricitate, calculate luna aceasta
7 septembrie 2014 Eliminarea subvenţiilor ar putea duce la creșterea cererilor pentru instalarea unei centrale termice de apartament
19 ianuarie 2012 Circa 1,5 milioane de persoane vor beneficia de ajutoare de încălzire în această iarnă
14 septembrie 2011 Procentul dosarelor ce vor fi verificate pentru acordarea ajutoarelor de încălzire creşte la 60%
26 august 2011 Boc: „Se va ridica puţin plafonul de venit pentru cei care vor beneficia de ajutorul pentru încălzire”
15 iunie 2011 Sistemul centralizat de încălzire are nevoie de 5 mld. euro. Cine investeşte aceşti bani
13 aprilie 2011 Franța ne propune zece măsuri de eficientizare a sistemului energetic și reducere a facturilor la energie
28 octombrie 2010 Debranşările vor scoate din buzunarele românilor circa 120 mil. euro pentru încălzire individuală, numai în 2010
10 iulie 2003 ANEXA: NORME METODOLOGICE privind organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari
31 octombrie 2002 Ordonanta de urgenta nr. 121/25 septembrie 2002 pentru modificarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat