11 februarie 2022 Cristian Berceanu: „Vom dezvolta capacitățile de stocare și vânzare de produse petroliere”
10 februarie 2022 Horațiu Țepeș: „Ca în fiecare an, toate investițiile se concentrează pe creșterea și dezvoltarea companiei Bilka”
7 februarie 2022 Dragoș Anastasiu: “Hobby-ul meu de bază este implicarea în proiecte de business și de responsabilitate socială”
6 februarie 2022 Darius Jumanca: „Trebuie să ne regândim strategiile și să ne adaptăm noilor condiții economice și legislative”
31 ianuarie 2022 Daniela Kasper, fondatoare Kasper Development: ”Am putut lansa în avans o nouă fază de dezvoltare, în care vom construi 2.500 de apartamente”
30 ianuarie 2022 Dumitru Andreșoi: ”Pe partea zootehnica am reușit să administrăm în jur de 12.000 ha de pășuni și fânețe și să ajungem la o capacitate de 120.000 de capete de tineret ovin”
30 ianuarie 2022 Adriana Cristea, CEO Arc Parc: ”Am achiziționat terenuri pentru următoarele două parcuri industriale pe care le avem în perspectiva”
30 ianuarie 2022 Autismul, tulburarea care afectează zeci de mii de copii și de care nu vorbește nimeni. Cât de gravă este situația în România
28 ianuarie 2022 Valeriu Iftime, președinte Elsaco: ”Avem un plan de dotare cu echipamente și utilaje, inclusiv un proiect de 1.5 milioane de euro pentru achiziția de utilaje”
27 ianuarie 2022 Samy Numan, fondator Nimet: ”Am reinvestit profitul Nimet în proporție de 70% și așa voi face și în următorii 5-10 ani”
26 ianuarie 2022 Levente Bara, cofondator Transilvania Nuts: ”Avem plasamente pe bursă, valoarea portofoliului la finele lui 2020 a fost de cca. 4 mil USD”
25 ianuarie 2022 Olimpia Tulvan, Vortrom: ”Vom investi în continuare în activitatea de bază a societății, iar o tema de viitor poate fi energia regenerabilă
24 ianuarie 2022 Nicolae Șerban, fondator Grup Șerban Holding: ”Valoarea actuală a fluxurilor de venit viitoare este de 100 mil EUR”
23 ianuarie 2022 Cătălin Grigoriu, Comfert Bacău: ”Intenţionăm să intrăm în sectorul de real-estate prin 2 proiecte imobiliare pe zona de rezidențial”
22 ianuarie 2022 Dumitru Becșenescu, Președinte Antares Group: ”În România vânzările de CNG vor avea o creștere progresivă, până la 400 milioane EUR în 2027”
16 ianuarie 2022 Valer Blidar, Astra Vagoane: „Anul acesta (2021) cifra de afaceri va crește cu circa 200% față de anul trecut”
13 ianuarie 2022 David Florea, Florea Group: „Cele două fabrici Petra Pavaje au reprezentat o investiție totală de 20 milioane de euro”
12 ianuarie 2022 Dan Fiterman, Arcadia Iași: „Am investit peste 10 milioane de euro în noul Spital de Recuperare Medicală”
11 ianuarie 2022 Cristian Covaciu, IPEC: Am realizat investiții în domeniul ceramicii, pentru dezvoltare de rețete și fluxuri noi de producție, investiții care vor continua și în viitor”
10 ianuarie 2022 Adrian Mihai, CEO-ul FAN Courier, despre investițiile în timp de pandemie și digitalizarea companiei
30 decembrie 2021 Orieta Hulea, CEO WWF România: „Iubesc natura și sunt perseverentă cu obiectivele mele”
30 decembrie 2021 Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova și Bulgaria: ”JTI este o companie caracterizată prin reziliență și echilibru”
30 decembrie 2021 Oana Turiac, Conpet: ”Bugetul de investiții al societății Conpet pentru anul 2021 este de 96 milioane lei”
29 decembrie 2021 Franҫois Coste, CEO Groupama: ” Le oferim clienților posibilitatea de a se bucura de ceea ce contează cu adevărat”