1 august 2016 Mesajul lui Iohannis pentru Casa Regală: Regina Ana – unul dintre cele mai importante simboluri de înţelepciune, demnitate şi reper de conduită
29 iulie 2016 Tăriceanu: DNA si SRI sunt scăpate de sub control, Kovesi şi Coldea să fie verificaţi şi demişi. Iohannis: Sunt încrezător în instituțiile statului
19 iulie 2016 Iohannis, absolvenţilor Academiei de Poliţie: Vă cer toleranţă zero faţă de faptele antisociale
7 iulie 2016 Dosarul Rompetrol: Instanţa îi lasă fostului ministru Sebastian Vlădescu bani cât să își plătească rata la CEC
20 iunie 2016 Preşedintele Germaniei: „Dorim să consolidăm activitatea DNA ca a treia putere în stat”
20 iunie 2016 Iohannis a cerut sprijin preşedintelui Germaniei vederea construirii unui Muzeu al Comunismului în Capitală
20 iunie 2016 Iohannis: Relaţia româno-germană, foarte bună, începând de la cel mai înalt nivel politic
2 iunie 2016 Consilierul politic al lui Klaus Iohannis: Nu exclud desemnarea unui nou premier tehnocrat
31 mai 2016 UPDATE Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală pentru Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu şi Gheorghe Pogea
30 mai 2016 Peste 300 de sindicalişti afiliaţi Blocului Naţional Sindical protestează în faţa Palatului Cotroceni
24 mai 2016 Tolontan: Ambulanța președintelui României și cele ale CSAT au utilizat antiseptice diluate Hexi
20 mai 2016 Decretul de numire a lui Vlad Voiculescu ministru al Sănătăţii, semnat de preşedintele Iohannis
19 mai 2016 Bilanț Guvernul tehnocrat. Premierul Cioloș nu dă o notă mai mare de 7 propriului Cabinet