8 octombrie 2012 Premiul Nobel pentru Medicină le revine japonezului Shinya Yamanaka şi britanicului John Gurdon
30 septembrie 2012 Preşedintele Colegiului Medicilor din România vrea ca UE să compenseze cheltuielile cu studiile medicilor migranţi
17 septembrie 2012 Cine câştigă de pe urma malpraxisului medical și ce trebuie să știe orice pacient ca să-l evite
3 iulie 2012 Sindicatul medicilor: Noul proiect de lege a sănătăţii nu rezovă problemele cu care se confruntă sistemul sanitar
9 iunie 2012 Ministerul sănătăţii promite să repare greşeala care a retrogradat medicina românească cu cel puţin zece ani
6 aprilie 2012 Legea sănătăţii va fi scoasă astăzi „la lumină”. Medicii vor putea presta servicii private în spitalele de stat
29 octombrie 2011 Ce salariu ar trebui să aibă un medic român? În Italia, doctorii câștigă 2.000 euro lunar, încă din primul an
14 septembrie 2011 MedLife devine unicul proprietar al clinicii Eva și anunță investiții de peste 10 mil. euro la Brașov
7 septembrie 2011 Studiu: 57% dintre români au mai multă încredere în unităţile medicale private decât în cele de stat
5 septembrie 2011 MedLife a închiriat fostul sediul Rompetrol din Victoriei pentru circa 680.000 euro/an