26 iunie 2018 Bogdan Trif: Până la sfârşitul anului vom redeschide 20 de birouri de promovare turistică externă
25 iunie 2018 Toader: Necesar ar fi să-i întrebaţi şi pe cei din puterea judecătorească atunci când fac afirmaţii cu privire la activitatea politicenilor
17 mai 2018 Ministrul Sănătăţii vrea scutirea de la taxa clawback a medicamentelor sub 15 sau 20 de lei
17 mai 2018 Daea la Masa rotundă Capital: Trebuie să creștem efectivele de animale și păsări pentru a consuma producția de porumb pe care o avem
17 mai 2018 Ministrul Agriculturii: „Am demolat prea mult această țară. Sistemul de irigații este o mărturie”
3 aprilie 2018 Olguța Vasilescu după întâlnirea cu președintele Iohannis: Legea salarizării va elimina inechitățile din sistem abia în 2022
28 februarie 2018 Carmen Dan, de Ziua Protecţiei Civile: Aceşti oameni îşi riscă viaţa încercând să îi salveze pe semenii lor
20 februarie 2018 Un fost ministru tehnocrat, numit şef în compania cu cele mai multe depozite din România
22 ianuarie 2018 Dragnea spune că membrii PSD cercetaţi penal pot fi în Guvern: Ne facem noi Guvernul, nu alte instituţii
19 ianuarie 2018 Start-Up Nation 2018 va începe în aprilie. Se pot înscrie şi cei respinşi anul trecut
4 noiembrie 2017 Ministrul Daea: „Fiecare trebuie să se gândească la un câştig, dar la unul cât mai mic cu putinţă, să nu fim lacomi”
27 octombrie 2017 Ministrul Energiei: Complexul Energetic Oltenia poate avea un profit de 300 mil. lei
26 octombrie 2017 Iohannis, ministrului Agriculturii: Vă încurajez să fiţi în continuare determinat să contribuiţi la succesul agriculturii noastre
29 septembrie 2017 Ministrul Transporturilor admite: „Statul a fost prejudiciat de foarte mulţi bani”
22 septembrie 2017 Ministrul român al Apărării, discuții cu marii producători de armament Raytheon, Lockheed Martin şi Bell Helicopters
5 septembrie 2017 Dobre: Legea turismului va fi publicată în Monitorul Oficial până la sfârşitul lunii noiembrie