23 iulie 2015 REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE – Parlamentul grec a votat pentru austeritate în timp ce manifestanţii erau în stradă
20 iulie 2015 Verdict de la Justiţia europeană: Fondurile româneşti de pensii au încălcat normele privind concurenţa
14 iulie 2015 Noi măsuri deschise în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală din 14 iulie. Câţi bani pot accesa fermierii
28 iunie 2015 Grecia: Băncile vor fi închise până la 6 iulie; Retragerile de la bancomate limitate la 60 de euro pe zi
28 iunie 2015 Președintele Consiliului European: „Grecia este și trebuie să rămână membră a zonei euro”
27 iunie 2015 Ministrul german de finanţe: Grecia ‘a pus capăt negocierilor’ cu creditorii săi ‘într-un mod unilateral’
23 iunie 2015 Economia Poloniei nu ar fi afectată de o ieşire a Greciei din zona euro, spune un oficial de la Varşovia
23 iunie 2015 Standard & Poor’s: Dacă Marea Britanie părăseşte UE, atunci şi băncile vor părăsi Londra