Taiwanul încearcă să atenueze presiunea Chinei. Va crea un fond de 200 de milioane de dolari
Amintim că Lituania este sub presiune din partea Chinei să-şi anuleze decizia luată anul trecut de a permite Taiwanului să-şi deschidă un birou de reprezentare, o ambasadă de facto, la Vilnius, chiar sub acest nume.
De asemenea, Beijingul pretinde că Taiwanul este teritoriul său şi nu poate avea legături diplomatice cu alte ţări. Reprezentanţele Taiwanului din alte ţări, cu excepţia entităţii nerecunoscute Somaliland, sunt numite după capitala Taipei, scrie reuters.com
China şi-a rechemat în august ambasadorul din Lituania
China şi-a rechemat în august ambasadorul din Lituania şi în noiembrie şi-a redus relaţiile diplomatice cu această ţară, făcând în acelaşi timp presiuni asupra companiilor, precum firma germană de componente auto Continental, să nu mai folosească piese fabricate în Lituania. De asemenea, China a blocat mărfurile lituaniene la intrarea în China.
Schimburile comerciale directe ale Lituaniei cu China sunt modeste, dar economia sa bazată pe export este gazda a sute de companii care fabrică produse precum mobilă, lasere, alimente sau vestimentaţie pentru multinaţionale care vând în China.
Fondul pentru investiţii strategice va fi finanţat din fondul naţional pentru dezvoltare
Șeful biroului de reprezentare din Lituania, Eric Huang, a explicat că fondul pentru investiţii strategice va fi finanţat din fondul naţional pentru dezvoltare din Taiwan şi va fi susţinut de banca centrală de pe insulă.
„Vom înfiinţa fondul cât de curând posibil şi sperăm că în acest an vom avea unele rezultate tangibile. Pot să îmi imaginez că priorităţile vor fi semiconductorii, laserele şi biotehnologia”, a declarat Huang.
Taiwanul a redirecţionat pe piaţa sa 120 de containere de transport naval din Lituania blocate de China şi va mai prelua „cât de mult posibil”, a adăugat Huang.
Taiwanul va accelera, de asemenea, procesul de aprobare pentru exporturile de lactate şi de cereale din Lituania şi va încerca să includă afacerile din această ţară în lanţul de aprovizionare taiwanez.
Integrarea industriei de lasere din Lituania în fabricarea de semiconductori în Taiwan este o altă posibilitate, a mai spus Huang. Adjunctul ministrului de externe taiwanez Tseng Hou-jen a calificat răspunsul Chinei la faptul că Lituania i-a permis să-şi deschidă o reprezentanţă sub propriul nume drept „disproporţionat”.
„Să numeşti Taiwanul Taiwan nu este o încălcare a politicii o singură Chină. SUA şi UE numesc Taiwanul Taiwan în documentele lor oficiale, iar China a păstrat tăcerea. Acţiunea Chinei pare să vizeze ceea ce percepe drept o ţară vulnerabilă pentru un câştig politic. Dar să cedezi nu este cea mai bună cale în care să te comporţi cu cei care vor să intimideze”, a adăugat acesta .