Talibanii aflați la conducere în Afganistan au trimis un reprezentant diplomatic în Rusia

Așadar, un purtător de cuvânt al ministerului de externe de la Kabul a transmis sâmbătă, 9 aprilie, că ambasada Afganistanului la Moscova a fost preluată oficial de un reprezentant al său.

În acest context, fostul ambasador a fost nevoit să îşi înceteze activitatea, iar diplomatul Jamal Gharwal îşi începe acum activitatea ca însărcinat cu afaceri, potrivit dpa.com

Niciun stat nu a recunoscut încă guvernul taliban

Amintim că ministrul rus de externe Serghei Lavrov confirmase anterior acreditarea unui reprezentant taliban, potrivit agenţiei de presă Interfax. Trebuie menționat că niciun stat nu a recunoscut încă guvernul taliban pe plan internaţional.

Gruparea militantă islamistă a revenit la putere în Afganistan în august 2021. De atunci, islamiştii au limitat în mod drastic drepturile omului. Fetelor nu le este încă permis să urmeze studii secundare, la aproape opt luni de la preluarea puterii de către talibani.

Talibanii își au rădăcinile în luptătorii islamiști din timpul războiului dintre Rusia și Afganistan din anii ’80, fiind susținut puternic de SUA în acea perioadă. Înființați oficial ca organizație politică în anii 90, în timpul războiului civil din Afganistan, talibanii au dus o luptă de guerilă împotriva amercianilor în cei 20 de ani de prezență a forțelor SUA în țara asiatică.

Forțele rusești și tacticile din Afganistan

Serviciile militare de informaţii britanice au scris recent că forţele ruseşti continuă să folosească dispozitive explozive improvizate (IED) pentru a face victime, a scădea moralul şi a restricţiona libertatea de mişcare a ucrainenilor.

Dispozitive explozive improvizate sunt deosebit de periculoase pentru civili şi pot produce victime şi daune mult după plecare trupelor dintr-o zonă. Peste 1000 de persoane au fost ucise şi rănite
de minele terestre şi de dispozitivele explozive improvizate în Afganistan anul trecut.

„De asemenea, forţele ruseşti continuă să atace obiective de infrastructură cu un risc ridicat de daune colaterale pentru civili”, a transmis Ministerul Apărării din Marea Britanie într-un
comunicat.