Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii, a abordat duminică seară subiectul recalculării pensiilor și a făcut anunțul privind data tipărirea noilor taloane de pensii, care vor include noile majorări.
Daniel Baciu a anunțat finalizarea evaluării a peste 95% dintre dosarele de pensii
Daniel Baciu a adus o veste nouă despre actualizarea taloanelor de pensii și despre majorările pensiilor! El a subliniat că peste 95% din dosarele de pensii au fost deja evaluate. Ele sunt pe cale să fie integrate în sistemul electronic al Casei Naționale de Pensii.
Mai mult, potrivit lui, începând din luna septembrie, noile taloane de pensii, care includ majorările, urmează să fie tipărite și distribuite.
Baciu a declarat că urmează să fie emise deciziile de pensionare pentru cei cinci milioane de pensionari care primesc deja pensie, iar în luna septembrie se va proceda la tipărirea noilor taloane de pensii, care includ recalculările pensiilor.
„Aici vorbim despre procesul de evaluare a dosarelor de pensii. Eu urmăresc în timp real situația acestui proces de evaluare. Este cel mai greu proces anterior de recalculării propriu-zise a dosarelor de pensii pentru că aici dosarele trebuie verificate și digitalizate, introduse într-un format electronic nou, de ultimă generație, ulterior, după aceasta.
În baza noii formule de calcul, ele vor fi recalculate. Suntem la peste 95%, în toată țara în acest proces de evaluare. Mai avem foarte puțin și finalizăm acest proces.
Avem deja și normele publicate în Monitorul Oficial. Asta s-a întâmplat weekend-ul trecut astfel încât în perioada imediat următoare săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare vom semna deja contractul subsecvent cu firma care asigură mentenanța sistemului informatic integrat al Casei Naționale de Pensii Publice.
Astfel, procesul de recalculare va intra în linie dreptă. Urmează să emitem deciziile de pensionare pentru cei cinci milioane de pensionari aflați în plată, iar în luna septembrie tipărim taloanele de pensii noi cu pensiile recalculate”, a explicat Baciu, pentru România TV.
Pensii majorate pentru trei milioane de pensionari, de la 1 septembrie
Conducerea Casei de Pensii a comunicat că peste trei milioane de pensionari vor începe să primească pensiile recalculate. Acest lucru se va întâmpla începând din luna septembrie.
Baciu a explicat că în cazul în care recalcularea determină o sumă mai mică decât cea actuală, pensionarul va continua să primească pensia mai avantajoasă.
„Pensiile în marea lor majoritate, peste trei milioane de pensionari vor primi majorări ale pensiilor. Dacă în urma calculului rezultă un cuantum mai mic decât cel aflat în plată în prezent, pensionarul rămâne cu pensia cea mai avantajoasă în plată urmând ca de urmatoarele indexari ale VPR să porneasca din acel număr de puncte calculate pe contributivitate și urmează să primeasca indexările care de anul viitor vor fi foarte clar stipulate în lege.
Iar în fiecare lună ianuarie vom avea cresteri ale valorilor punctului de pensie și implicit ale VPR-ului cu rata inflației și cu cresterea economică reflectată în salariul mediu brut pe economie, respectiv cu 50% din cresterea reală a salriului mediu brut pe economie”, a declarat Șeful Casei de Pensii.
Întrebat despre impactul acestei noi formule de calcul, Daniel Baciu a explicat că aceasta vizează eliminarea inechităților acumulate în sistem, deoarece numărul de puncte de contribuție al fiecărui pensionar a fost raportat la diferite perioade de cotizare.
„Elimină inechitățile acumulate în sistem pentru că acel număr de puncte de contributivitate pe care fiecare pensionar le are a fost raportat la niște stagii de cotizare diferite. Nu că s-a vrut lucrul asta. Asta a fost în vigoare.
Dacă împarți același număr de puncte la un stagiu de 25 sau 35 diferențele sunt mari. Avem cuantumuri de pensii în plată diferite”, a precizat Baciu.