De la ghirlande luminoase la obiecte supradimensionate, mulți șoferi își personalizează mașinile într-un mod creativ, dar deseori ilegal. Legea din România prevede mai multe condiții care trebuie respectate de către toți participanții la trafic.

Cele mai frecvente tipuri de decorațiuni utilizate de șoferi

Cele mai frecvente tipuri de decorațiuni care încalcă normele rutiere sunt:

  • Ghirlandele luminoase lipite pe caroserie – Acestea sunt considerate lumini neomologate și pot atrage amenzi.
  • Obiectele religioase și abțibildurile pe parbriz sau geamuri – Obstrucționarea câmpului vizual al șoferului este interzisă.
  • Coarnele de ren și nasul roșu supradimensionate – Acestea pot depăși limitele constructive ale autovehiculului.
  • Odorizantele excesive – Obiectele care blochează vizibilitatea pot duce la sancțiuni.
  • Crengile de brad atașate pe mașină – Acestea pot fi considerate un pericol pentru ceilalți participanți la trafic.
SURSA FOTO: colaj TikTok

Legislația rutieră din România impune reguli stricte legate de vizibilitate

Legislația rutieră din România nu interzice explicit decorațiunile auto, dar impune reguli stricte legate de vizibilitate și siguranță. Conform articolului 102 (36) din Codul Rutier, este interzisă aplicarea oricăror accesorii pe parbriz, lunetă sau geamurile laterale care restrâng vizibilitatea șoferului.

În plus, dispozitivele de iluminare neomologate sau elementele care împiedică citirea numărului de înmatriculare sunt sancționate.

„Reprezintă contravenție și e încadrată în clasa a IV-a de sancțiuni […] aplicarea de afișe, reclame publicitare, înscrisuri sau accesorii pe parbriz, lunetă sau geamurile laterale care restrâng sau estompează vizibilitatea sub limita legal admisă ori împiedică sau diminuează eficacitatea dispozitivelor de iluminare și semnalizare luminoasă ori citirea numărului de înmatriculare”, arată articolul 102 (36) din Codul Rutier.

Potrivit autorităților, un brăduț parfumat sau o cruciuliță mică nu sunt problematice. Totuși, decorarea excesivă a bordului sau utilizarea unor obiecte voluminoase poate duce la amenzi, iar talonul poate fi reținut. De asemenea, coarnele de ren de mici dimensiuni sunt acceptate, dar cele mari, care modifică dimensiunile vehiculului, sunt interzise.

@landonohs

Tutorial? #christmaslightsoncar #christmas #lights #fyp

♬ All I Want for Christmas x FEIN – gottaluv_rookie_b

Un șofer a fost amendat cu 1.320 de lei din acest motiv

Un incident recent din Novaci, județul Vâlcea, subliniază consecințele acestor tendințe. Un șofer a fost amendat cu 1.320 de lei, iar certificatul de înmatriculare i-a fost reținut pentru montarea unor luminițe de Crăciun pe mașina sa BMW. Polițiștii au considerat aceste modificări drept ilegale, conform legislației actuale.

În ciuda riscurilor, videoclipurile cu mașini decorate pentru sărbători continuă să atragă milioane de vizualizări online.