Vești importante pentru pensionari. Este vorba despre taloanele de pensie. Mulți români vor trebui să știe că, începând din acest weekend, mai exact din 9 aprilie, intră în vigoare o prevedere importantă. Despre ce este vorba?
Este știrea momentului pentru acești români. Ei nu vor mai primi taloanele de pensii ca și până acum.
Este vorba de pensionarii militari, care vor putea primi talonul de pensie prin mijloace electronice, fie prin e-mail, fie prin portalul fiecărei case sectoriale de pensii. Modificarea se regăsește în cuprinsul unei legi ce se va aplica de duminică.
Totodată, pensionarii militari vor putea primi talonul de pensie și la o altă adresă decât cea principală din buletin, așa cum se întâmplă acum.
Modificările care îi privesc pe pensionarii militari
Astfel, Legea 79/2023, ce va intra în vigoare pe 9 aprilie, vizează modificarea legislației privind pensiile militare de stat, respectiv a Legii 223/2015. Concret, pentru a uniformiza modul în care li se transmit pensionarilor din țara noastră taloanele de pensie, s-a stabilit ca, alături de pensionarii din sistemul public de pensii, așa cum prevede acum Legea pensiilor nr. 263/2010, și pensionarii militari să poată primi talonul de pensie la reședință, nu doar la domiciliu, ca în prezent.
De fapt, Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat stabilește acum că taloanele de pensii se transmit lunar doar “la domiciliul beneficiarilor din România”.
Taloanele de pensie, transmise și prin mijloace electronice
Codul civil prevede că „domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală”, în timp ce „reședința persoanei fizice este în locul unde își are locuința secundară”.
În plus, așa cum se prevede prin legea apărută recent, pensionarii militari vor putea cere ca taloanele de pensie să le fie transmise și prin mijloace electronice de comunicare. Adică cei ce primesc pensia în cont curent sau în cont de card vor putea opta pentru transmiterea talonului de pensie “pe e-mail sau în contul online deschis în portalul fiecărei case sectoriale”.
Va avea aceleași efecte juridice precum cuponul tipărit
Talonul de pensie transmis în format electronic va avea aceleași efecte juridice precum talonul tipărit, transmis la domiciliu sau reședință. Talonul electronic va trebui să fie acceptat “ca document valid în relaţia cu toate instituţiile şi autorităţile publice”, acestea neputând să condiționeze furnizarea de informații sau servicii de prezentarea talonului de pensie în format tipărit.
Spre sfârșitul lui 2021, autoritățile au stabilit că pensionarii din sistemul public de pensii ce primesc pensia în cont curent sau cont de card pot cere transmiterea talonului mov în format electronic, fie pe e-mail, fie în contul online deschis în portalul Casei Naționale de Pensii Publice.