Florin Talpeş avea ca obiective în 2011 listarea la bursă în următorii doi ani, deschiderea unui birou în Dubai, lansarea unui produs revoluționar și propulsarea BitDefender în poziția de cel mai bun produs de securitate din lume. Toate au fost îndeplinite, mai puţin primul.
Bitdefender este unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti din lume, alături de Dacia şi de tripleta Hagi, Năstase şi Comăneci. Lansată în 2001 de familia Talpeş, soluţia de securitate Bitdefender protejează în prezent jumătate de miliard de oameni din peste 100 de ţări.
„Am atins jumătate de miliard de utilizatori care folosesc produse Bitdefender sau care integrează tehnologiile noastre anul trecut”, a declarat Florin Talpeş, CEO Bitdefender. Pentru cei care nu ştiu finlandezii de la F-Secure folosesc tehnologiile Bitdefender, la fel și chinezii de la Qihoo-360, care au peste 350 de milioane de utilizatori.
Bitdefender este creat în ţara noastră în proporţie de 99%, deşi compania are două birouri şi în Statele Unite, unde lucrează în jur de 50 de americani. Restul străinilor care lucrează pentru Bitdefender sunt din ţări precum Marea Britanie, Germania, Danemarca, Spania, şi Emiratele Arabe Unite. Aceştia reprezintă numai 20% dintre angajaţii Bitdefender, restul de 80% fiind români.
Bitdefender este o companie mică dacă ne raportăm la departamentul de dezvoltare şi cercetare. Cu toate acestea, compania a reuşit în ultimii ani să câştige cele mai importante premii din domeniu. Cel mai nou şi mai important premiu este distincția „Produsul anului” acordată de prestigioasa instituție independentă de analiză AV-Comparatives. AV-Comparatives, alături de AV-Test.org, West Coast Labs, Virus Bulletin se află printre cele mai importante laboratoare de testare din lume. Anul trecut premiul a fost câştigat de Kaspersky Lab.
„În mediile tehnice, BitDefender are o foarte bună reputaţie, fiind considerată compania cu cea mai bună tehnologie de securitate. Acum câţiva ani Kaspersky avea această reputaţie. Ei au făcut foarte mult marketing și au pierdut pe partea de tehnologie. Acum încearcă să recupereze. Noi avem încă un avans deoarece nu am slăbit focusul pe zona de tehnologie, noi am inovat foarte mult”, spune Talpeş.
Laboratoarele antimalware, conduse de Viorel Canja, numără în jur de 100 de oameni, în timp ce rivalii au laboratoare şi cu 3.000 de oameni. Ce înseamnă pentru o companie producătoare de software câştigarea unui premiu precum cel oferit de AV-Comparatives. Ei bine, pe lângă capitalul de imagine, Talpeş estimează o creştere cu 30% a cifrei de afaceri.
Focus pe pieţele mari
După ce a deschis biroul din Emiratele Arabe Unite, Talpeş priveşte acum cu ochi serioşi piaţa asiatică şi în special Japonia. Compania are încheiate contracte în ţări precum Coreea de Sud sau China, însă când vine vorba de clienţi mari Japonia este mult mai importantă. „Avem câţiva oameni pe partea de enterprise în Japonia. Am început să tatonăm, să căutăm parteneri”, spune Talpeş. Când vine vorba de enterprise ne focusăm pe cele mai mari pieţe, iar acestea sunt SUA, Germania şi Japonia.
În ceea ce priveşte ţara noastră, vânzările pe online au crescut cel mai mult anul trecut, cu 30%. „În România sunt sute de mii de plătitori de licenţe antivirus. Dacă pui la un loc şi licenţele din organizaţii vorbim deja de milioane”, potrivit lui Talpeş, care consideră că nu preţul este motivul pentru care românii nu îşi cumpără soluţii de securitate. „Ţine de nevoie. Dacă eu nu percep această nevoie, poţi să mi-l dai şi gratuit că nu îl iau. Dacă în schimb sunt o persoană care are nişte date confidenţiale și îmi este teamă că cineva s-ar putea infiltra în PC-ul meu pentru a-mi fura datele. Atunci voi scoate din buzunar 30 de euro pentru o licenţă antivirus. Nu mai este vorba de preţul licenţei, ci de valoarea informaţiei”, adaugă Talpeş.
Deşi în 2011 plănuia să listeze Bitdefender la bursă în 2013, acest lucru nu se va întâmpla cu siguranţă, iar în privinţa discuţiilor cu potenţiali investitori, Talpeş afirmă că acestea au loc continuu. La sfârșitul anului 2007, Bitdefender a primit o investiție de 7 milioane de dolari pentru a-și susține expansiunea globală de la Romanian-American Enterprise Fund – RAEF si Balkan Accession Fund – BAF. Bitdefender era evaluat pe atunci la 100 de milioane de dolari.